TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

“Dănutz S.R.L.” îşi schimbă ora de difuzare

23 January 2011

“Supermarketul” lui Dan Bittman de la TVR 1 se va deschide mai devreme începând de duminică, 23 ianuarie, când va fi mutat la ora 16.00. De asemenea, va dispărea pauza de 40 de minute care separa cele două părţi ale unei ediţii.


.

Primul show cu noua oră de difuzare este unul aniversar, dedicat lui Frank Sinatra, un simbol al muzicii şi cinematografiei americane.

Rubrica “Un diamant la SRL” se va transforma, astfel, într-o întreagă emisiune de două ore, pe parcursul căreia activitatea lui Frank Sinatra va fi rememorată prin cântecele care l-au făcut celebru.
.
Sinatra, în interpretarea lui Brenciu

Pentru a-l omagia pe legendarul cântăreţ şi actor, în platou va veni şi unul dintre cei mai înfocaţi fani ai acestuia, Horia Brenciu. El va fi însoţit de colegii din HB Orchestra şi va interpreta piese din repertoriul lui Sinatra. Pe post de moment special va sta duetul dintre Brenciu şi amfitrionul Dan Bittman.

În platourile “Dănutz S.R.L.” vor mai veni artişti ca Alexandra Ungureanu, Oana Sârbu şi Virgil Ianţu, care vor interpreta alte piese de-ale lui Sinatra, de la “My Way” şi “White Christmas” până la “Fly Me To The Moon”.

Un alt oaspete special va fi micuţa Adina Răducan, fetiţa de 11 ani descoperită de Horia Brenciu tot la “Dănutz S.R.L.”, care va cânta faimoasa “New York, New York”. Nici Antonio Passarelli, bucătarul emisiunii, nu se va da în lături de la un omagiu muzical pentru marele Sinatra.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...