Serialul “Suflete pereche” se filmează de trei ani

Celebru în ţara natală, serialul „Suflete pereche” spune povestea tinerilor Archana Karanjkar (Ankita Lokhande) şi Manav Deshmukh (Sushant Singh Rajput). Ea este fiica ideală, gata să-şi sacrifice fericirea pentru a fi pe plac familiei deloc înstărite: renunţă la şcoală pentru a-şi îngriji surorile mai mici, face curat în casă şi e gata să accepte soţul selectat de mama ei. El provine tot dintr-o familie săracă, locuieşte cu mama, tatăl şi fratele vitreg şi e singurul care întreţine familia.

Cei doi se cunosc şi se îndrăgostesc la prima vedere, iar Manav o cere de soţie, minţind în legătură cu situaţia lui materială. După nuntă, tinerii au de înfruntat duşmănia celor din jur şi intrigile de familie: Archana încearcă să câştige afecţiunea socrilor ei, iar lipsa banilor îi afectează pe cei doi soţi, care ajung la divorţ.

Indienii de rând – care se regăsesc în povestea săracei protagoniste – au apreciat decorurile lipsite de strălucire şi scenariul ce vorbeşte despre problemele omului obişnuit. Producţia este difuzată în India de trei ani încoace, a fost multipremiată şi a depăşit episodul 700, filmările continuând (actorii lucrează 12 ore pe zi la serial).

Iubire reală

Protagoniştii Ankita Lokhande (25 de ani) şi Sushant Singh Rajput (25 de ani) s-au îndrăgostit la filmări şi au o relaţie de atunci, dar nu dau prea mule detalii despre asta, informaţia devenind publică abia în 2010, când amândoi au participat la varianta indiană a show-ului „Dancing with the Stars” („Dansez pentru tine”). Aici, Sushant – despre care Ankita spune că e un romantic – a cerut-o de soţie în direct.

În august, protagonistul Sushant Singh Rajput a renunţat la rolul din serialul longeviv, pe care l-a început în 2009, dorind să se concentreze pe realizarea de filme (ca regizor şi actor). În locul lui, Manav este jucat de Hiten Tejwani, actor care şi-a mai înlocuit colegi în alte seriale, de-a lungul timpului.

După ce au luat în considerare uciderea lui Manav, producătorii au optat pentru înlocuirea actorului şi continuarea poveştii după un salt de 18 ani, iar acum îşi pun probleme în legătură cu fanii: vor vedea aceştia cu ochi buni schimbarea şi va avea noul cuplu actoricesc aceeaşi chimie ca Rajput şi Lokhande?

După plecarea din serial a lui Rajput, s-a zvonit că şi iubita lui îl va urma, nemulţumită de scenariul care are un salt de 18 ani pentru a-l înlocui pe acesta. O sursă de pe platouri explica presei indiene că mai mulţi actori secundari nu-şi doresc continuarea rolurilor în această situaţie şi că Ankita – care e o mică divă la filmări – se gândeşte serios să-şi urmeze iubitul spre alte orizonturi cinematografice.