TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

„Megamind”, povestea unui extraterestru genial şi cu capul mare

6 December 2010

Superman? E supraestimat!

Combinând o poveste simpatică şi câteva glume reuşite, animaţia „Megamind” spune povestea unui geniu malefic care îşi descoperă adevărata vocaţie.

Când era doar un bebeluş, Megamind (voce: Will Ferrell) a fost trimis de părinţii lui, alături de un peştişor special (voce: David Cross), în spaţiu, exact ca Superman. A ajuns pe Terra în urma ciocnirii cu altă capsulă spaţială, în care se afla Metro Man (voce: Brad Pitt).

Acesta din urmă a aterizat într-un cămin iubitor, primul – într-o închisoare. Metro Man ştie să zboare, e invulnerabil şi are părul perfect, Megamind e un inventator talentat, are capul disproporţionat de mare şi pielea de culoare albastră.

Primul frânge inimi şi ajunge apărătorul din Metro City, al doilea sparge încuietori şi ajunge un geniu malefic (al cărui laborator este mobilat de la un magazin outlet din România!).

Conflictul perpetuu dintre cei doi este simplu – Metro Man câştigă unele lupte, Megamind aproape le câştigă pe altele – şi ia sfârşit când acesta din urmă descoperă, accidental, care e slăbiciunea primului: cuprul.

.

Citeşte textul integral în revistă

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...