Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Levy si copiii

Actorul William Levy este un tată model

27 May 2015

Considerat unul dintre cei mai sexy actori latino ai momentului, William Levy se străduieşte, în fiecare zi, să fie un tată cât mai bun pentru cei doi copii ai săi – Christopher, de opt ani, şi Kailey, de cinci.

“Să fiu un tată bun este lucrul care mă preocupă cel mai mult. Vreau să fiu cel mai bun exemplu pentru copiii mei, cel mai bun prieten al lor, în care să aibă încredere. Fericirea lor este foarte importantă pentru mine”, a spus Levy, citat de famososexpress.com.mx.

levy si copiii

Actorul în vârstă de 34 de ani a mărturisit că, încă de mic, a învăţat să fie grijuliu cu cei din jurul său: “Copilăria mea a fost un pic mai grea, fără o figură paternă. Tatăl meu m-a părăsit, iar eu am devenit bărbatul în casă. Am avut-o doar pe mama alături. Cu această ocazie, am învăţat tot felul de lucruri. Aşa am reuşit să-mi dau seama ce nevoi are un copil, ca eu să le pot oferi alor mei”.

Băiatul lui William Levy, Christopher, merge pe urmele tatălui său. El a apărut în pelicula “The Veil”, în care Levy a jucat rolul unui războinic.

Ultima oară, pe micile ecrane de la noi, William Levy a putut fi văzut în telenovela “Furtuna din adâncuri”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare