Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ximena Navarrete s a căsătorit cu Juan Carlos Valladares (1)

Actrița de telenovele Ximena Navarrete s-a căsătorit cu Juan Carlos Valladares

3 April 2017

Sâmbătă, 1 aprilie, fosta Miss Univers Ximena Navarrete (29 de ani) i-a jurat dragoste eternă iubitului ei, afaceristul Juan Carlos Valladares. Conform telemundo.com, nunta a avut loc într-o clădire impozantă din Ciudad de México, Colegiul Vizcainas.

 Vezi galeria foto >

Printre invitaţi s-au numărat personalităţi din showbiz-ul mexican, actori, cântăreţi, producători precum: Jacky Bracamontes, Angelique Boyer, Sebastian Rulli, Billy Rovzar, Claudia Alvarez, Daniela Romo, Alejandro Fernandez, Pedro Torres, Sofia Castro, Salvador Mejia.

Rochia miresei a fost creată de cunoscutul designer Benito Santos, în timp ce detaliile legate de meniu şi aranjamente au fost puse la punct de expertul în nunţi Eduardo Kohlmann.

“Îţi mulţumesc, Juan, pentru că ai venit în viaţa mea, pentru toată dragostea ta, zâmbetele şi momentele frumoase. Azi începe o nouă etapă! Sunt foarte entuziasmată să păşim împreună pentru tot restul vieţii”, a scris Ximena pe Instagram.

Iar Juan nu s-a lasat mai prejos:

“A venit, în sfârşit, ziua cea mare, o zi de neuitat, şi mă bucur să o petrec alături de toate persoanele pe care le iubesc. Îţi mulţumesc, iubita mea, că ai venit în viaţa mea şi că m-ai făcut să devin o persoană mai bună. Fiecare zi voi trăi ca să te fac cea mai fericită femeie din lume”.

Cei doi sunt împreună de doi ani, afaceristul fiind bărbatul care a ajutat-o pe Ximena să-l uite pe actorul William Levy. Levy şi Ximena au făcut pereche în telenovela „Furtuna din adâncuri” (2013), iar pe parcursul filmărilor despre ei s-a scris că ar fi avut o idilă. În cele din urmă, William a renunţat la Ximena şi s-a întors la Elizabeth Gutierrez, mama copiilor săi.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare