TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Adrian Ţuţu a lansat primul său videoclip

19 September 2012

Adrian Ţuţu, câştigătorul primului sezon de la “Românii au talent”, a lansat primul său videoclip din carieră, pentru piesa „Cum ar fi?” (feat. Nicola), primul extras de pe albumul care urmează să fie lansat până la finalul anului.

“Lucrez de mai bine de jumătate de an la acest album împreună cu prietenul meu Boier Bibescu, care produce în totalitate acest album. Am muncit mult, aproape în fiecare zi, dar acum simt că am realizat ceva deosebit şi sunt mândru de munca pe care am făcut-o.

Mă înţeleg foarte bine cu Boier Bibescu, iar pe piesele compuse de el am reuşit să fac texte care mă reprezintă în totalitate, am reuşit să facem nişte colaborări cu artişti de succes din România şi sunt sigur că lumea o să aprecieze acest album”, a declarat Adrian Ţuţu.

“Ideea acestei piese şi a videoclipului ne-a venit chiar din visul meu de a ajunge cineva, din dorinţa de a reuşi. Primul pas către acest vis l-am reuşit în momentul în care am avut şansa de a câştiga  “Românii au talent” , iar acum muncesc pentru a-mi realiza mai departe visul! Totul este exact cum am spus “Sunt român, deci pot!”, a povestit Adrian Ţuţu.

Videoclipul a fost filmat în decurs de şase săptămâni, în cinci locaţii din Bucureşti şi Buşteni, avându-l prezent pe celebrul actor Romică Ţociu, în rolul unui om de afaceri.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...