Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Bravo, ai stil!   sezonul trei (2)

Al treilea sezon „Bravo, ai stil!” începe luni, 28 august, la Kanal D

24 August 2017

Pentru a treia oară consecutiv, show-ul pornește în căutarea celei mai stilate femei din România, deși parcusul nu e scutit de controverse și scandaluri.

Luni, 28 august, de la ora 16.30, se va da startul celui de-al treilea sezon „Bravo, ai stil!”, anunță Kanal D într-un comunicat. După o vacanță bine meritată, dar relativ scurtă, în care s-au încărcat cu energie, echipa și vedetele emisiunii au început în forță, dând startul filmărilor pentru noul sezon „Bravo, ai stil!”.

Ilinca Vandici, prezentatoarea show-ului, și jurații Raluca Bădulescu, Iulia Albu, Maurice Munteanu și Răzvan Ciobanu le-au cunoscut pe cele 11 concurente care vor să demonstrez că au stil și că știu să își pună în valoare personalitatea prin vestimentațiile alese. La finalul sezonului, câștigătoarea va primi titlul de „Cea mai stilată femeie din România” și va intra în posesia premiului de 100.000 de lei. 

Mă bucur tare mult pentru că am revenit la <Bravo, ai stil!>. Îmi era dor de colegi, de atmosfera de pe platoul de filmare. Și în acest sezon cei de acasă vor avea parte de surprize plăcute, concurentele sunt  dezinvolte și hotărâte. Fetele au o personalitate foarte puternică și mi se par mult mai bine pregătite decât cele din sezoanele trecute, pentru că deja au urmărit emisiile precedente, și-au făcut temele, știu la ce să se aștepte. Sunt fete frumoase, există și diferențe de vârstă mari între ele. Despre jurați… numai de bine: Raluca Bădulescu este spectaculoasă, ca de fiecare dată, este bronzată, slabă, în căutarea trupului perfect, a ținutei și atitudinii potrivite, Maurice Munteanu, ca întotdeauna, emite replici memorabile, pline de umor, Răzvan nu a învățat încă să danseze, dar poate ne va surprinde în acest sezon, iar Iulia este mai <albă> ca niciodată 🙂”, a spus Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii, revenită la muncă foarte repede după ce a născut.

Show-ul „Bravo, ai stil!”, care are la baza formatul international „My Style Rocks”, debutează pe 28 august, la Kanal D, și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 16.30, și în fiecare sâmbătă, de la ora 22.00. În timpul săptămânii, 11 concurente vor face tot posibilul pentru a cuceri juriul și pe telespectatori, iar în Galele din weekend vor avea loc eliminările în urma voturilor celor de acasă.

 

Save

Save

Save

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare