Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Alexandru Tomescu

Interviu exclusiv| Alexandru Tomescu: „Muzica clasică e pentru toată lumea”

15 May 2015

Asta crede Alexandru Tomescu, tânărul care, la 31 de ani, a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, și de atunci vrea să aducă sunetul ei tuturor românilor.

 Alexandru Tomescu

Interviu realizat de Mioara Tronaru

TVmania: Ai debutat la 9 ani. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru vioară?

N-aș putea spune că a fost o descoperire, ci un stil de viață cu care am fost obișnuit încă de când m-am născut. Părinții mei au fost amândoi muzicieni – mama mea, profesoară de vioară, iar tata, pianist – așa că am crescut într-o casă în care se auzea muzică în fiecare zi. Dorința mea cea mai ardentă a fost aceea de a primi o vioară mică, cea mai grozavă jucărie pe care mi-o puteam imagina la momentul repsectiv. I-am convins pe părinții mei că asta este ceea ce îmi doresc cu adevărat, iar de atunci lucrurile s-au schimbat cu totul pentru mine.

Ai primit o vioară mică, apoi, la 31 de ani, ai primit vioara Stradivarius…

Apariția viorii Stradivarius a fost într-adevăr un moment important pentru mine ca violonist. Toată viața poți visa la întâlnirea cu un astfel de instrument. Să-l ai însă la dispoziție pentru o perioadă mai importantă de timp este un privilegiu rar, realmente foarte rar, rezervat câtorva duzini de violoniști foarte norocoși.

Ce înseamnă pentru un violonist o vioară Stradivarius?

Vioara Stradivarius dispune de un potențial sonor nelimitat; provocarea vine însă de la a învăța și de a ști cum să stăpânești toate aceste resurse. Dacă vreți, este ca un obiect fermecat dintr-o poveste. Tu, ca violonist, trebuie să știi ce să-i ceri și mai ales cum să îi ceri. Dacă ai aceste răspunsuri, atunci deții cheia inimii viorii.

Cu ce se deosebește de o vioară „normală”?

Nu există două viori care să sune la fel, fiecare are propria sa personalitate. În același timp însă viorile Stradivarius au reușit să combine într-un mod unic o forță incredibilă cu dulceața și catifelarea sunetului italian. Este o semnătură sonoră de neconfundat și o bucurie greu de descris în cuvinte atunci când cânți pe un astfel de instrument.

Cum a fost prima întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu?

Țin minte și acum momentul în care am primit vioara la Ministerul Culturii, în cadrul unei conferințe de presă la care erau prezenți zeci de ziariști. Nu văzusem deloc vioara Stradivarius Elder-Voicu până atunci, chiar a fost prima întâlnire. Dincolo de frumusetea ei copleșitoare (este considerată a fi printre primele cinci cele mai frumoase viori ale lui Stradivari), pe mine, ca violonist, m-a impresionat calitatea sunetului, disponibilă chiar de atunci, din primul moment. Sigur că de-a lungul anilor în care am cântat zeci și sute de concerte pe ea am ajuns să ne cunoaștem tot mai bine, sunetul viorii s-a deschis într-un mod spectaculos. Este de fapt într-o continuă evoluție, împreună cu evoluția mea personală de violonist.

Simți că faptul că ai un astfel de instrument te obligă?

Fără îndoială. Să fii conștient că ții în mâini un obiect de o valoare inestimabilă, de o fragilitate dezarmantă, poate fi copleșitor. Vioara Stradivarius Elder-Voicu face parte din Patrimoniul Național al României, categoria Tezaur , practic cea mai înaltă treaptă de apreciere pentru un obiect de artă. Este singura vioară de acest fel ce aparține României, așa că mă simt foarte privilegiat. În același timp, nu este puțin lucru să știi că îi urmezi unui mare artist, maestrul Ion Voicu, cel care a cântat pe acest intrument peste 40 de ani. Este o răspundere și în același timp o onoare.

În aprilie 2009, ai cântat în stația de metrou „Piața Victoriei” și ai strâns de la călători peste trei milioane de lei vechi.

A fost o experiență revelatoare pentru mine. Pentru prima dată în viață urma să cânt în niște condiții opuse celor dintr-o sală de concert: nimeni nu stătea pe loc să mă asculte, toți cei care treceau aveau treburi urgente și presante. Am pus practic la încercare forța muzicii de a impresiona oamenii și de a-i smulge din alergătura zilnică. Spre surpriza și bucuria mea, a funcționat! Cei dintâi care s-au oprit, atrași de frumusețea muzicii, au fost copiii. Odată cu ei, părinții care îi duceau de mână. Până să-mi dau bine seama, se adunase un adevărat public care a ascultat acolo, printre metrourile care veneau și plecau, „Ciaccona” de Bach. A fost o lecție de smerenie, niciodată nu am mai văzut, sau, mai bine zis, nu am mai auzit cu aceleași urechi micile zgomote accidentale dintr-o sală de concert. Nimic nu se compară cu o ramă de metrou!

Care a fost miza concertului?

Acest concert nu l-am făcut de dragul senzaționalului. A fost evenimentul de deschidere a unei campanii umanitare, în care am strâns bani pentru Asociația Nevăzătorilor din România. Cele trei milioane de lei vechi au fost primii bani donați în acest scop.

Ai mai încercat astfel de experimente?

Am mai cântat de-a lungul anilor într-o mulțime de alte locuri neobișnuite: într-un luminiș de pădure, pentru un grup de tineri care făcea plantări de puieți, în fața unei case lăsate să se ruineze în mod intenționat de către proprietarul ei, cu scopul de a atrage atenția publicului asupra pierderilor iremediabile de patrimoniu. Cel mai recent am cântat la Gara de Nord, chiar în fața ghișeului de informații. A fost un omagiu către toți cei care sărbătoresc Ziua Feroviarului și, în același timp, o avanpremieră la lansarea turneului „Stradivarius Enescu Experience” – un turneu în care vom călători nu doar fizic, ci și spiritual.

Există vreo diferență între publicul de metrou/stradă și cel din sala de concert?

Diferențe vizuale, probabil că da. Îmi place însă să mă uit la interiorul oamenilor; acolo văd că ceea ce îi unește de fapt este dragostea pentru muzică, pentru frumos. Această aplecare către estetic îți deschide apoi inima către lucruri mai înalte.

Cum a fost proiectul „Stradivarius Elder-Voicu: 2008 – 2012”?

Primul turneu Stradivarius a avut loc în 2008. Am pornit la drum cu gândul de a împlini o promisiune aparent utopică: aceea de a aduce vioara Stradivarius în fața tuturor românilor, fiindcă vioara este a noastră și merităm să ne bucurăm de ea. În primele turnee, am propus programe de factură clasică, cu sonate și piese de virtuozitate, alături de pianistul Horia Mihail. Din 2011 însă, am decis că este momentul unei revoluții și am propus programe din ce în ce mai curajoase, împreună cu producătorul Oana Drăgulinescu: „Capriciile” de Paganini, însoțite de proiecții video (2011), „Sonatele” de Ysaye, într-un spectacol cu teatru non-verbal (2012), „Integrala pentru vioară solo” de Bach, cu light-design (2013), „Integrala” Prokofiev, împreună cu pianistul Eduard Kunz (2014). Bucuria mea cea mai mare a fost să văd că cei care veneau la concerte atrași inițial doar de faima viorii au descoperit o muzică nouă, care le-a plăcut în mod deosebit și cred că o bună parte dintre ei au fost câștigați ca spectatori fideli ai concertelor de muzică clasică.

Cred că muzica clasică este pentru toată lumea, toată lumea care are inimă și urechile deschise către frumos.

Anul acesta, Turneul Stradivarius se numește „Enescu Experience”. De ce George Enescu?

De mulți ani așteptam momentul în care să propun publicului de la noi un program integral românesc. O alegere pe care puțini o fac, o alegere pentru care am pregătit ani la rând publicul, în cadrul turneelor precedente. George Enescu este fără îndoială cel mai mare muzician român și unul dintre marii artiști ai umanității. Limbajul său muzical este atât de evoluat, încât abia acum, în secolul XXI suntem pe cale să-i înțelegem mesajul. Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la trecerea sa în neființă, chiar la începutul lunii mai. Nu este o întâmplare că am început turneul, în care îl am alături de mine pe pianistul Eduard Kunz, chiar la Sinaia, locul care îi era atât de drag lui Enescu. Abordând integrala lucrărilor sale pentru vioară și pian călătorim practic de-a lungul și de-a latul întregii vieți a lui George Enescu, înțelegând în resorturile sale cele mai intime trăirile, emoțiile și energiile ce l-au animat. Sunt două programe de recital extrem de dificile, niciodată prezentate în România într-o singură suflare, care vor lumina o parte din personalitatea lui Enescu.

Ai interpretat Enescu pentru publicul din afara țării? Cum l-au receptat aceștia?

În mod surprinzător (sau nu!) Enescu se cântă foarte mult pe scenele din afara țării. Opera Covent Garden din Londra a anunțat recent că în stagiunea viitoare va include opera „Oedipe”, capodopera lui Enescu. Lucrările sale orchestrale, cele pentru vioară și pian se regăsesc în mod constant pe afișele sălilor de concert. În străinătate există de multe ori o altă deschidere către muzica de secol XX, aici trebuie să recunoaștem că mai avem ceva de recuperat. Am cântat Enescu cu numeroși pianiști străini, fie că a fost vorba de Europa, SUA sau Asia. Muzica sa are un caracter universal, fiind capabilă să emoționeze oamenii până la lacrimi. Nu trebuie să știi limba română sau să știi ce înseamnă o doină sau sunetul talăngilor în apus ca să vibrezi la muzica lui Enescu. Ea se adresează direct sufletului, atingând cele mai intime corzi ale inimii.

Din ianuarie, ești tătic. Cum te descurci cu micuța Katerina?

Viața mea s-a schimbat spectaculos de când fetița noastră a venit pe lume: am descoperit bucurii nebănuite și, cred eu, adevărata fericire. Încerc să exprim toate aceste sentimente foarte intense, în fața cărora cuvintele pălesc, prin muzica pe care o cânt.

Îi cânți? E adevărat că bebelușii se liniștesc dacă ascultă muzică?

Katerinei îi place cel mai mult atunci când îi cânt (cu glasul, nu la vioară) cântecul de leagăn din… suita „Impresii din copilărie” de Enescu. O melodie simplă și liniștitoare, pe care probabil micuțul Enescu o auzea cântată de mama lui. Iată că la mai bine de 100 de ani muzica aceasta merge mai departe, aducând pace și fericire pe chipul fetiței mele.

Turneul Internațional Stradivarius Enescu Experience

În ediția din 2015, Alexandru Tomescu și vioara sa îl au ca invitat special pe pianistul rus Eduard Kunz. Repertoriul este alcătuit din opera compozitorului român George Enescu, iar turneul ajunge în 12 oraşe din România, Chișinău – Republica Moldova și trei localități din Franța. Totul pentru salvarea Casei Enescu de la Mihăileni – Botoșani și transformarea sa într-un centru cultural și muzical internațional.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare