Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Alina eremia

Alina Eremia lansează primul album din carieră în cadrul unui concert

10 October 2017

Alina Eremia lansează primul său material discografic, “360”, printr-un concert eveniment care va avea loc la Fratelli, miercuri, 1 noiembrie, de la 19.30.

Albumul “360” va include hituri ca “Poartă-mă”, “A fost o nebunie”, “Cum se face”, dar şi piese noi, colaborari neaşteptate, track-uri la care artista s-a implicat şi pe partea de compoziţie. Odată cu lansarea primului sau material, Alina Eremia va prezenta în premieră naţională show-ul “360” – 7 instrumentişti, reorchestrări unice ale pieselor noi, extrase de pe albumul cu acelaşi nume, coregrafii excepţionale şi invitaţi surpriză.

La sfârşitul lui septembrie, Alina a lansat single-ul “Out of My Mind”, la care a colaborat cu producătorul Novaspace şi pentru care a filmat un videoclip la Miami.

În regia lui Alex Ceauşu, filmările videoclipului au avut loc în faimosul cartier de graffiti, Wynwood, din Miami, acolo unde au ales să filmeze artişti internaţionai precum Ricky Martin, J. LO sau Nick Jonas.

“Mi-a plăcut piesa de la prima ascultare şi mă bucur foarte mult ca Novaspace şi Markus Schulz au considerat că vocea mea este cea mai potrivită. El are mare încredere în piesa şi va include remixul în seturile lui pentru festivalurile internaţionale”, a spus artista în vârstă de 23 de ani.

“Out of My Mind” are un feedback foarte bun din Australia şi este deja în playlist-urile radiourilor de acolo. 

“Feedback-ul pe care l-am primit din Australia a fost o surpriză plăcută şi sper că şi în România va face o impresie la fel de bună”, a completat Alina.

Alina Eremia, artista cu un fan base puternic si cu milioane de vizualizari pe YouTube, pregateste un super-show pe 1 noiembrie, incepand cu orele 19:30, cand va lansa primul album solo din cariera – 360 – un material revelator, cu un concept ce puncteaza multiplele valente ale unui artist complet- emotie si energie, dar si putere si curaj.

Cu sute de milioane de vizualizari pe YouTube si number one-uri in topurile muzicale, frumoasa artista se poate lauda cu o cariera de invidiat, de la o varsta frageda. Fiind una dintre cele mai apreciate cantarete din showbiz-ul romanesc, Alina Eremia s-a facut cunoscuta publicului prin serialul “Pariu cu Viata”, iar pasiunea pentru muzica s-a transofmat intr-o cariera de succes, odata cu serialul “Pariu cu viata” si trupa-fenomen “Lala Band”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare