Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andra

Andra vrea ca un cântăreţ să câştige sezonul 4 „Românii au talent”

21 February 2014

Andra nov2013 - photo Bogdan Moldovan - no watermark-58Cântăreaţa ne promite că, după trei sezoane, show-ul „Românii au talent”, care a început pe 14 februarie la Pro TV, încă mai are cu ce să ne surprindă. Cât despre emoţii, n-a scăpat nici acum de ele.

„Lucrurile bune nu trebuie schimbate doar de dragul schimbării”, spune Andra, aşa că, ajuns la cel de-al patrulea sezon, show-ul „Românii au talent” şi-a păstrat şi regulile, şi năravul. „Fiecare sezon aduce câte ceva nou, prin simplul fapt că vin alţi oameni, cu alte talente. Cu fiecare sezon care trece, oamenii prind curaj, nu mai au ezitări, vin să ne arate de ce sunt capabili. În rest, formatul a rămas cam acelaşi”, ne-a zis ea.

Dacă sezonul trecut învingător a ieşit un dresor de câini, de data aceasta, Andra speră ca, în finală, să se impună un solist: „Dacă aş fi subiectivă, aş spune că vreau să câştige un cântăreţ, fiindcă muzica e marea mea iubire, în fond. Dar am văzut atâtea alte lucruri interesante la preselecţii, încât, de dragul publicului, aş vrea să câştige cineva cu o evoluţie cu totul specială, cu idei şocant de frumoase, ceva absolut nemăivăzut şi nemaiauzit”, ne-a mărturisit artista.

Până la ediţiile live ale show-ului, Andra (27 de ani) ne-a zis că va avea un program încărcat: „Pregătesc nişte clipuri noi, poate şi un album, am agenda plină de concerte”. Deşi are multe de făcut, ea nu renunţă niciodată la joaca cu băieţelul ei David şi la momentele de relaxare cu soţul ei, Cătălin Măruţă. „Deşi suntem foarte ocupaţi, şi eu, şi Cătălin, ne facem timp să ne întâlnim seara sau în weekend cu prietenii, să ieşim în oraş, să mergem la ei, să vină la noi”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare