Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Red Bull Romaniacs Romania 2009

Andreea Berecleanu, invitata surpriză de la “Next Star”

24 October 2013

Indiferent că este vorba de mari actori ai scenei românești, de cântăreți cu fani din toată lumea, de sportivi celebri,  toți au acceptat cu mare onoare invitația de a face parte din proiectul “Next Star” și de face bucurii copiilor concurenți în show-ul Antenei 1.

La fel se va întâmpla și în aceasta ediție de “Next Star”, diseară, de la ora 20.30, când două tinere actrițe, care vor prezenta în fața juriului un număr de teatru, vor avea parte de o mare surpriză. Iar cea care le va aduce acestă veste bună este nimeni alta decât Andreea Berecleanu, prezentatoarea principalului jurnal de știri al Antenei 1, Observator, în fiecare seară, de la ora 19.00.

“Echipa Observator este alături de valorile naționale cunoscute, dar și de cele aflate în umbră. Mai mult decât atât, întotdeauna am scos în evidență talente, cu atât mai mult cu cât vorbim de tinere talente. Dan mi-a povestit despre cele două fetițe și n-am stat pe gânduri. Iar bucuria pe care am oferit-o mi-a făcut ziua frumoasă. Ca părinte, în primul rând”, declară Andreea Berecleanu.

Ce a impresionat-o pe Andreea, dar și care este surpriza pentru cele două concurente, veţi afla azi, de la ora 20.30, la “Next Star”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare