Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andreea Mantea

Andreea Mantea a filmat în Maramureș pentru emisiunea „Se strigă darul!”

11 May 2016

Andreea Mantea și Bursucu (Adrian Cristea), prezentatorii emisiunii „Se strigă darul”, ce va începe în curând la Kanal D, au filmat recent o nuntă spectaculoasă în Țara Oașului.

Andreea Mantea

Evenimentul a fost un show în sine datorită costumelor viu colorate purtate de prietenele miresei, fete numa’ bune de măritat. Purtând fuste ample, înfoiate, deasupra genunchiului, centuri late din piele neagră și basmale tradiționale, “nuntașele” au fost sursa de inspirație pentru Andreea Mantea. Aceasta s-a conformat portului popular din zonă și a purtat o băsmăluță verde și o rochie înflorată.

“Dacă ești în Țara Oașului și vrei să te măriți, ține-te bine că te așteaptă un mare chin! Mireasa tocmai ce a fost împletită! Să vedeți ce are pe cap!”, a avertizat Andreea Mantea. “Chinul” miresei provenea din faptul că purta pe cap un fel de “coif” decorat cu foarte multe mărgele, iar la gât avea alte câteva zeci de șiraguri de astfel de podoabe. Nici miniona Andreea Mantea nu a fost scutită de “povară”: rochia viu colorată cântărea nu mai puțin de 20 de kilograme.

Volubilă și mereu pusă pe distracție, Andreea Mantea a făcut față cu brio situației: când mireasa nu a putut să bea din sticla cu “suc natural de prune de 52 de grade”, din cauza podoabelor de la gât ce nu îi permiteau să își îndoaie mâna, Andreea s-a oferit să guste din sticlă în locul ei!

Vedeta Kanal D a fost îmbiată și în alt mod de către doamnele în vârstă prezente la nuntă: “Andreea, rămâi aici la noi în Țara Oașului, să îți găsești un oșan!”. Andreea a tranșat pe loc situația, deși oferta cu feciori îmbrăcați în costume populare tradiționale era destul de generoasă în jurul ei. “Mai bine fără, decât așa împodobită!”, a concluzionat aceasta înainte să intre în horă.

În timp ce Andreea își învârtea de zor fusta spectaculoasă, colegul ei de emisiune, Bursucu, era așteptat să vină împreună cu nașii de la casa mirelui.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare