Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andrei Aradits

FOTO| Andrei Aradits, vacanță în vremea crizei

17 July 2015

Pentru revista „TVmania” care apare pe piaţă luni, 20 iulie, Andrei Aradits (Antena 1), ne-a povestit despre vacanţa sa în Grecia.

sursa foto: www.facebook.com/pages/Andrei-Aradits

Luna aceasta, Andrei Aradits, juratul de la „Te cunosc de undeva!”, a plecat, așa cum face de ceva ani buni în Grecia, în vacanță. Deși știa în ce se bagă, apropo de recenta criză europeană a Greciei, nu s-a temut:

„Rar am văzut discrepanță mai mare între atmosfera mediatică și realitatea înconjurătoare (și trăiesc în România). Nu sunt neapărat aventuros, doar sceptic în ce privește știrile. Nu m-aș fi dus undeva unde a izbucnit războiul sau a erupt un vulcan. Mi-e frică de ce s-ar întâmpla dacă mi-aș pierde actele și ar trebui să dau nas în nas cu «instituțiile» abilitate românești, chiar considerându-mă avantajat prin statutul de individ recognoscibil de la televizor. În Grecia nu mi-e frică. Mă simt ca acasă. Cum să-ți fie frică de acasă?”, ne-a declarat Aradits.

Iar ca măsuri de precauție: „Am mai scos niște bani cash de la bancomat înainte să plecăm. Și am anunțat stilista Liana Obancea că s-ar putea să fie nevoie de o măsură mai mare la costum pentru când începem filmările la «Te cunosc de undeva!», zâmbește vedeta Antena 1.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare