Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Angelina Jolie e însărcinată, din nou, cu gemeni

2 February 2012

Brad Pitt și Angelina Jolie au fost unul dintre cuplurile cele mai lăudate de la Gala Premiilor SAG, organizată duminica trecută, la Los Angeles. Cei prezenți au spus că cei doi actori pur și simplu radiau de fericire și că arătau mai îndrăgostiți ca niciodată.

Deși multă lume a pus zâmbetele largi pe seama recentei nominalizări la Oscar a actorului din „Moneyball”, presa internațională are altă opinie. Conform revistei „Ok!”, adevăratul motiv pentru care cuplul Brangelina părea a fi mai fericit ca niciodată este sarcina Angelinei, zic tabloidele americane. Actrița ar aştepta, din nou, gemeni, despre care se crede că vor fi băieți.

„Au fost foarte încântați că Angelina a rămas însărcinată atât de repede de data asta. Ei cred că această sarcină este menită să se întâmple”, a spus o sursă citată de hollywoodlife.com.

Apropiații celor două vedete spun că Angelina este cea mai încântată de vestea că va deveni mamă. „Ei și lui Brad nu le vine să creadă că au fost binecuvântați din nou. Au fost atât de încântați încât s-au chinuit să țină totul în secret”, a spus o sursă.

Cu toate astea, se pare că vestea cea bună a fost răspândită cu rapiditate în cercul lor de prieteni apropiați și, bineînțeles, în interiorul familiei.

După o relație de șapte ani, Brad Pitt a declarat recent că și-ar dori să se însoare cu Angelina Jolie, cu atât mai mult cu cât copiii sunt cei care îl tot bat la cap.

Familia lui Brad și a Angelinei se va mări considerabil dacă zvonurile se vor adeveri. Dintre toți copiii, numai Maddox (10) ar ști acum că va avea doi noi frățiori, pe lângă Pax (8 ani), Zahara (7 ani), Shiloh (5 ani), și gemenii Knox și Vivienne (3 ani).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare