Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Războiul Stelelor Rebelii

Astăzi, „Ziua Star Wars” este sărbătorită şi în România

4 May 2015

Pentru ziua de luni, 4 mai, începând cu ora 15.15, Disney Channel a pregătit un program special. De „Ziua Internațională Războiul Stelelor”, postul va difuza un bloc de episoade din „Războiul Stelelor: Rebelii”, dar și un episod special „Phineas și Ferb: Războiul Stelelor”.

 Războiul Stelelor Rebelii

În anul 1978, fanii au inventat un joc de cuvinte pornind de la clasicul slogan „Star Wars” „May the Force Be With You” („Forţa să fie cu tine”), scrie Paginademedia.ro: „May the Fourth Be With You”. Deşi iniţial fanii din SUA au invocat această expresie ca urare în ziua de 4 iulie, anul următor data a fost restabilită pentru 4 mai, ca urmare a publicării unei pagini de publicitate în ziarul The London Evening News, care conţinea un mesaj de felicitare adresat primei femei britanice în funcţia de prim-ministru, Margaret Thatcher, pentru câştigarea alegerilor chiar pe 4 mai 1979: „May the Fourth Be With You, Maggie. Congratulations!”.

De atunci, şi în special în ultimii ani, fanii „Star Wars” au declarat ziua de 4 mai ca fiind sărbătoarea lor, zi care a oferit totodată oportunitatea Lucasfilm de a recompensa comunitatea „Star Wars” care celebrează în fiecare an povestea dintr-o galaxie îndepărtată. Astfel, din 2012, Lucasfilm încurajează activităţile de 4 mai, atât prin site-ul său oficial şi canalele sociale, cât şi prin diverse oferte speciale şi reduceri pentru produsele „Star Wars”.

4 mai marchează începtul unui sezon de sărbătoare, deoarece luna mai a fost dintotdeauna importantă pentru fanii Star Wars. Cele 5 filme din saga „Star Wars” au debutat în mai (începând cu filmul original Star Wars din 25 mai 1977), iar în acest an, imaginile bazate pe scenariul noului episod Star Wars: Episodul 7 vor fi lansate în mai. Luna mai include de asemenea ziua de naștere a lui George Lucas (14 mai 1944) și a fost data tradițională de începere a weekendurilor Star Wars la Walt Disney World Resort (în acest an, distracția începe pe 16 mai).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare