Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Aylin Cadâr pleacă în luna de miere în Mexic!

3 June 2011

Frumoasa actriţă Aylin Cadâr şi iubitul ei, Traian, au trăit trei zile de vis, zilele nunţii lor.

 

Într-un decor senzaţional, respectând tradiţia turcească, Aylin a avut o primă petrecere de nuntă acasă, vineri seara, alături de prieteni şi părinţi.

 

„Am avut emoţii mari. De la întâlnirea cu turcii mei în prima zi – unde mi-era teamă de reacţiile celor care n-au mai intrat niciodată în relaţie directă cu comunitatea mea, însă s-au combinat perfect, ba chiar s-au legat prietenii; la venitul acasă cu alai după mine, la cununia civilă din grădină superbisimă plină de flori, sculpturi, rude şi prieteni – toţi cu lacrimi în ochi, până la petrecerea în sine, unde totul, dar absolut totul, s-a legat perfect – mult mai bine decât mi-am închipuit vreodată”, spune Aylin.

Sâmbătă seara, petrecerea de nuntă s-a ţinut pe malul mării, iar invitaţii au fost răsfăţaţi cu bucate alese şi muzică bună.

 

Aylin a fost o mireasă fericită şi protejată de soţul ei, Traian.

„A ieşit exact aşa cum vroiam: o nuntă intimă cu 350 de prieteni! Şi trebuie să ştiţi că nu m-a furat nimeni. Nu mi-am dorit să fiu furată, însă nu ştiu dacă invitaţii ştiau asta. Pur şi simplu nu a simţit nimeni nevoia să plece de la nuntă. Era totul prea frumos şi cred că nimeni nu vroia să piardă ceva”, a declarat mireasa.

 

Pentru cei doi proaspeţi soţi urmează o lună de miere de răsfăţ, la mii de kilometri de casă.

 

„Plecăm la „Plaja del Carmen”, lângă Cancun, în Mexic, la nişte viluţe cu spa. Abia aştept!”, spune nerăbdătoare interpreta Ayshei din telenovela „Iubire şi onoare”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare