Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Bebelușa Oana vrea să revină la formele dinainte de sarcină

7 July 2011

Oana IonitaOana Ioniță, cunoscută mai ales după apelativul „Bebelușa Oana” de la Cronica Cârcotașilor, a renunțat la vacanța din acest an și a plecat în Cehia, unde sunt organizate niște cursuri de specializare în dans.

Bebelușa, care până de curând a prezentat „Cronica Cârcotașilor” alături de Mihai Găinușă, s-a hotărât că trebuie să participe la un workshop în orașul Brno, locul în care se întâlnesc cei mai buni dansatori și coregrafi din lume. Principalul obiectiv, să învețe noi mișcări de dans.

În încercarea ei de a se specializa în mod continuu în arta dansului, Oana a acceptat ca cehii să îi facă un program intens.

„Programul este foarte încărcat. Începem antrenamentele la ora 9:30 dimineața și terminăm la ora 21:30. Pentru mine acest stagiu este o provocare”, a spus Oana.

Nu în ultimul rând, această plecare a Bebelușei la cursuri de dans a însemnat și o încercare a tinerei mame să dea jos kilogramele pe care le-a adunat în timpul sarcinii.

„Dansul a fost și va rămane cel mai sigur, frumos și sănătos mod prin care să te menții în formă”, spune Oana, care și-a facut mulți prieteni printre elitele dansului mondial.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare