Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Benedict cumberbatch

Benedict Cumberbatch spune că sezonul 4 din „Sherlock” ar putea fi ultimul

4 October 2016

Protagonistul serialului britanic „Sherlock” (premiat recent la gala Emmy), Benedict Cumberbatch (40 de ani), simte că al patrulea sezon al producţiei TV „poate însemna finalul unei epoci”.

benedict-cumberbatch

Într-un interviu acordat revistei britanice „GQ”, actorul spune că „sezonul ajunge într-un punct din care va fi greu să continuăm imediat povestea. Mi-ar plăcea foarte mult să revin la serial, spun în continuare asta, dar în viitorul imediat avem toţi proiecte în lucru şi am spus o poveste completă, deci vom vedea ce va mai fi. Ideea de a nu-l mai juca niciodată (pe Sherlock) mi se pare îngrozitoare”.

Creatorul producţiei, Steven Moffat, spune că – dacă sezonul 4 va fi ultimul – ar fi „uşor surprins”, având în vedere ce orare ocupate au protagoniştii, Benedict Cumberbatch şi Martin Freeman.

Seria a patra din „Sherlock” va avea premiera britanică pe 1 ianuarie 2017.

Te-ar putea interesa și:

1. Toby Jones va fi personajul negativ din sezonul 4 din „Sherlock”

2. Martin Freeman („Sherlock”, „Fargo”) are serial nou

3. Benedict Cumberbatch este din nou Sherlock pentru o reclamă

4. Prima fotografie a lui Benedict Cumberbatch în rolul Doctor Strange

5. Cum şi-a botezat Benedict Cumberbatch băieţelul?

6. „Urzeala tronurilor” şi „The People v. O.J. Simpson”, marii câştigători la Emmy

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare