TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Brooke Shields intră în jungla oraşului

7 February 2011

Bazat pe romanul “Lipstick Jungle”, apărut în 2005, al autoarei Candace Bushnell, serialul “În jungla oraşului” (2008-2009) urmăreşte povestea a trei prietene în timp ce se confruntă cu urcuşurile şi coborâşurile vieţii lor trăită la cote înalte.

.

Scriitoarea americană Candance a devenit însă celebră pentru cartea “Sex and the City” (1997), care a stat la baza serialului de succes cu acelaşi nume, care le-a avut ca protagoniste pe Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall,  Kristin Davis şi Cynthia Nixon.

“În jungla oraşului” (difuzat de Diva Universal în fiecare luni, de la ora 22.00), producătoarea Wendy (Brooke Shields) face tot posibilul pentru a se împărţi între familie şi carieră. Nico (Kim Raver din “24”), redactorul-şef al unei reviste de modă de senzaţie urmăreşte postul de director general, iar creatoarea de modă, Victory (Lindsay Price, “Beverly Hills, 90210”) vrea să-şi îndeplinească visurile – şi poate să-l găsească şi pe “Dl. Potrivit”.

Înarmate cu umor şi putere, aceste trei femei moderne din New York se susţin reciproc în momentele de glorie sau dezamăgire din viaţa lor de zi cu zi, în marele oraş.

2011 este un an activ profesional pentru Brooke Shields. Actriţa (pe care cu siguranţă nu aţi uitat-o din filmul din 1980 “Laguna albastră”) are în acest an premiera comediei romantice, “Chalet Girl”, în care apare alături de Felicity Jones şi Sophia Bush, dar şi a unui film de aventuri, “The Greening of Whitney Brown”, în care le dă replica actorilor Kris Kristofferson şi Aidan Quinn.

În curând, Brooke va începe filmările şi la o peliculă despre viaţa fiicei exilate a lui Fidel Castro, Alina Fernandez (rol interpretat de actriţa spaniolă Paz Vega). Cât priveşte viaţa personală, Brooke (45 de ani) se bucură de relaţia pe care o are cu soţul ei, producătorul şi scenaristul Chris Henchy. Cei doi au împreună două fetiţe, Rowan Frances (de 7 ani) şi Grier Hammond (de 4 ani).

Anul trecut, Brooke Shields a jucat rolul unei menajere românce pe nume Madame Vârcolac în lungmetrajul de televiziune “Băiatul care a strigat vârcolac” (“The Boy Who Cried Werewolf”). Pelicula prezintă povestea lui Jordan Sands, o adolescentă care e transformată în vârcolac în timpul unei excursii în România, într-o localitate fictivă.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...