Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

IMG_1162

FOTO| Cârcotaşii au pregătit o ediţie specială de Halloween

30 October 2013

În această seară, de la 20.30, Cârcotaşii de la Prima TV sărbătoresc Halloween-ul, într-o ediţie specială a “Cronicii” – emisiune nominalizată anul acesta la Premiile TVmania.

Vrăjitoare, dovleci, fantome, pânze de păianjen, tarantule gingant, bufniţe, schelete şi cranii, toate au pus stapânire pe platoul emisiunii. Mihai Găinuşă, Dezbrăcatu, Bebeluşele şi membri trupei Jukebox s-au costumat şi ei în ton cu evenimentul. Unii sunt magi, alţii vampiri sau vrăjitoare.

Adevăratele personaje de groază sunt, însă, protagoniştii materialelor prezentate în cadrul “Cronicii”, dar şi invitaţii surpriză. Monica Tatoiu este pusă pe harţă, agentul-toreador Fernando Tuzgureanu explică incidentul cu bovina, agentul american 0018 se ocupă cu ascultarea telefoanelor, domnul George Maical, profesor emerit la Facultatea de Împopoţonări Lingvistice, catedra de Fundamentări Gramaticale, Universitatea Populară Mircea Solcanu, ne spune la ce s-a referit Mihai Petre când a zis că ştie cum e să fii feminin, iar Banciu şi nea Nelu vorbesc despre întâlnirile oficiale. Doamna Tănţica este şi ea prezentă, gata să ne lămurească dacă Senzaţionescu emite sau nu de la Vatican, iar Gogu din Paşcani, ne spune cum a ajuns la concluzia că are stofă de politician.

Tot în această seară le veţi vedea, dar mai ales asculta, pe Bebeluşe cântând, iar la finalul ediţie Ami cântă “Otra vez”.

Votează și TVmania te premiază!

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare