Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Aventuirle fratilor ursi tbs romania

Cartoon Network dă undă verde pentru sezonul 3 din “Aventurile fraţilor urşi”

27 October 2016

Cartoon Network a dat undă verde pentru sezonul trei al serialului animat “Aventurile fraţilor urşi”. Creat de Daniel Chong, câştigător al premiului Annie, serialul de comedie urmărește aventurile celor trei frați urşi: Grizzy, Panda și Ursul Polar, dar și încercările lor stângace de a se adapta în societatea umană.

aventuirle-fratilor-ursi-tbs-romania

Episoade noi din sezonul al doilea au fost difuzate la începutul acestui an în România, “Aventurile fraţilor urşi” înregistrând o medie de 29,5 milioane de copii care au urmărit animaţia din ianuarie până în prezent, la nivel global.

Aventurile comice vor continua şi în sezonul trei, unde Panda, Grizzy şi Ursul Polar explorează zone încă necunoscute de ei. Programat sa debuteze la începutul anului viitor, sezonul va include noi episoade cu cei trei urşi din perioada în care erau puiuţi, dar şi întoarcerea prietenilor Nom Nom, Chloe, Charlie şi Lucy.

Episoade noi dn sezonul al doilea pot fi urmărite începând cu 28 noiembrie, de luni până vineri, de la 17.50, numai la Cartoon Network.

“Aventurile fraţilor urşi” este produs în Studiourile Cartoon Network şi este una dintre francizele globale ale reţelei, alături de “Să-nceapă aventura”, “Fetiţele Powerpuff” si “Ben 10”.

 

Alte articole:

1. Noul serial „Ben 10” începe, în premieră, la Cartoon Network

2. Cartoon Network difuzează ultimul sezon din „Un show obișnuit”

3. Elena din Avalor vine în octombrie la Disney

4. Se anunță aventuri noi în octombrie, la Minimax

5. Cartoon Network anunță un nou serial „Ben 10”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare