TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Juriu The Four   Cei 4

Câştigătorul „The Four“ va fi desemnat sâmbătă: ultimele declaraţii ale finaliştilor şi cine are şansa să revină în show

8 June 2018

Vlad Musta, Maria Cojocaru, Alexandra Crișan și Marcel Roșca sunt finaliștii ”The Four – Cei 4” după ce au reușit mai multe ediții la rând să își apere scaunele, iar acum se pregătesc pentru ultima luptă, în marea finală de sâmbătă, 9  iunie, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

Vlad Musta, mezinul ”The Four – Cei 4”, s-a aflat pentru prima dată la un concurs, iar experiența l-a schimbat profund. ”Lumea nu știa de mine, iar eu nu știam nici cum să folosesc o lavalieră, dar am demonstrat de fiecare dată de ce merit acest scaun și chiar îmi doresc acel contract! Vreau să cânt și să am concerte!”, a spus Vlad.

Maria Cojocaru, cea care a reușit să își apere locul în câteva dueluri grele, recunoaște că fiecare dintre ele și-au lăsat amprenta asupra sa. ”A fost un timp foarte scurt, în care poți să crești foarte mult. A fost o experiență intensă și îmi place foarte mult jocul în sine, faptul că nu te lasă să te atașezi de un rezultat, ci te obligă să fii acolo unde se dă lupta”, a spus Maria.

Alexandra Crișan, ce a rămas ”veteranã” după ieșirea lui Dragoș Udilă, are și ea emoții pentru marea finală de sâmbătă. ”Sunt stresată, vreau să nu uit cuvintele, vreau să îmi sune vocea bine și sper că am făcut alegerea corectă a pieselor”, a spus și Alexandra. 

În acest timp, Marcel Roșca, cel care a intrat în competiție cu puțin timp înainte de finală, nu a avut ocazia să fie duelat, așa că promite că va recupera. ”Am ales pentru finală piese care nu au mai fost cântate niciodată în concursuri și sper astfel să demonstrez niște capacități pe care nu le are orice interpret”, a încheiat Marcel.

Sâmbătă seara, de la ora 20.00, la Antena 1, Vlad Musta, Maria Cojocaru, Alexandra Crișan și Marcel Roșca intră în lupta finală la ”The Four – Cei 4”. De această dată, Cei 4 trebuie să le țină piept, mai întâi, celor doi foști concurenți pe care voturile publicului i-au ajutat să revină în marea finală. După cele două dueluri, cei patru rămași se vor lupta între ei, pentru marele premiu ”The Four – Cei 4”!

Angelo Simonică, Alex Florea, Lu’Chan, Nicoleta Nucă, Anastasia Sandu, Izabela Simion, Ruxandra Anania, Francesca Ilie, Dragoș Udilă și Amalia Uruc sunt cei care au ocupat de-a lungul celor zece ediții un loc pe scaun și care au putut fi votați pentru a se întoarce direct în finală. Numele celor doi aleși de telespectatori pentru a reveni în luptă vor fi aflate sâmbătă seară, la începutul emisiunii.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...