Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cătălin Botezatu își donează cel mai prețios cadou primit de ziua lui

4 December 2012

Cătălin Botezatu a luat decizia ca cel mai prețios cadou primit de ziua lui să fie donat, vineri seară, în scop caritabil, în cadrul evenimentului “Împreună pentru un zâmbet”, inițiat de Mihaela Borcea și cunoscutul nutriționist italian Gianluca Mech.

Designerul și-a aniversat împlinirea celor 46 de ani printr-o petrecere organizată sâmbătă noapte în club Bamboo, ocazie cu care a fost răsfățat de prieteni cu multe cadouri, simbolice sau, deopotrivă, scumpe.

Unul din cadourile prețioase primit cu ocazia zilei sale de naștere va fi oferit spre licitație în cadrul cinei caritabile care va avea loc la Palatul Parlamentului.

Vedetele invitate la evenimentul “Împreună pentru un zâmbet” vor putea ajuta șase familii aflate în situații limită.

  1. Familia Șușanu a fost dezbinată de un incendiu care le-a mistuit casa. Mama a plecat cu fata cea mare, lăsându-și soțul alături de cei doi băieți, în vârstă de 3 si 8 ani. Bărbatul muncește cu ziua, însă nu are bani să îi intrețină pe cei mici. Copiii au nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte, dar și rechizite pentru școală, având în vedere că își doresc să studieze și să se realizeze în viață.
  2. Familia Stănescu este compusă din tatăl paralizat și o fiică de 14 ani. Mama ei a murit, lăsându-i într-o situație critică. Adolescenta merge la școală, este o elevă foarte bună, însă suferă de depresie după ce și-a pierdut mama. În afara orelor de curs, stă închisă în casă, într-o sărăcie și mizerie cruntă, și refuză să comunice cu cei din jur. Preotul Cătălin susține că tânăra ar avea nevoie de consiliere psihologică pentru a se putea pune pe picioare și a-și găsi un rost în viață. În plus, are nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare și alimente.
  3. Familia Butnariu are patru copii. Mama prezintă un retard mintal, iar tatăl este cel care este nevoit să îi întrețină pe toți muncind cu ziua pe unde apucă. În lipsa lui, băiatul cel mare, în vârstă de 11 ani, are grijă de mama și de frații lui cei mici. Cu toții au nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare și alimente.
  4. Familia Amuza are doi copii, cel mare fiind un ajutor de nădejde al preotului Cătălin. În ciuda eforturilor, părinții lui nu și-au găsit în ultimii doi ani un loc de muncă. Trăiesc cu toții din ajutoare sociale. Copiii, o fetiță de 4 ani și un băiat de 14 ani, au nevoie de haine și încălțăminte, precum și de un frigider în care să își conserve mâncarea de zi cu zi.
  5. Soții Mierlea au patru copii, trei fete și un băiat, cu vârsta cuprinsă între 3 și 8 ani. Cu toții au nevoie de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare și alimente, având în vedere că părinții câștigă cât abia să poată mânca zilnic câte ceva pentru a nu muri de foame.
  6. Familia Pleavă este compusă dintr-un tată văduv și un singur fiu, Petrișor, în vârstă de 14 ani. Cei doi abia dacă se descurcă cu banii pe care bărbatul îi câștigă din munca zilnică prost plătită. El speră ca adolescentul să poată să își termine studiile pentru a putea avea apoi un loc de muncă.

În urma evenimentului “Împreună pentru un zâmbet”, cei trei inițiatori, Gianluca Mech, Mihaela Borcea și Cătălin Botezatu, vor merge personal să cumpere toate cele necesare și să le doneze familiilor nevoiașe.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare