Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ce a făcut Adrian Artene în vacanţă | FOTO

17 January 2013

Prezentatorul show-ului CanCan Tv, care revine Acasă din 21 ianuarie, de luni pana joi, de la 22:00, şi-a petrecut vacanţa de iarnă la Straja, împreună cu fiica sa Amira şi s-au întors cu multe amintiri plăcute sau…mai puţin plăcute, cum ar fi chiar un mic accident pe pârtia de schi de la Straja.

“De la Târgu Jiu am fost pe Cheile Sohodorului, apoi la Mânăstirea Tismana. De acolo am ajuns pe Defileul Jiului, iar următoarea destinaţie a fost staţiunea montană Straja, unde eu şi cu Amira ne-am plimbat de 6 ori cu telecabina, ne-am dat cu sania şi am făcut un om de zăpadă. Amirei îi place foarte mult la munte şi să se joace în zăpadă.

Nu m-am încumetat să o las pe schiuri pentru că sunt un părinte alarmist şi îmi este frică. Mai mult decât atât, nu am lăsat-o pentru că m-am urcat chiar eu pe schiuri şi la primul pas am căzut şi m-am accidentat uşor dar suficient să îmi dau seama că acest sport nu este pentru mine. Iar când vedeam ambulanţele venind când pentru o persoană cu o mână ruptă, când pentru cineva cu un picior fracturat, am renunţat fără niciun regret. Locul meu nu este pe pârtie!”, povesteşte Adrian Artene.

Tot în vacanţa de iarnă, Adrian Artene a profitat de timpul liber şi a făcut jocuri educative cu fiica lui: “Am învăţat-o pe Amira literele alfabetului şi am făcut puzzle-uri. N-am făcut în toată copilăria mea atâtea puzzle-uri câte am făcut acum”.

sany0116_resize

Picture 1 of 6

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare