TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Perla neagra

Ce au în comun Tolgahan Sayışman și Hande Erçel, actorii din „Perla neagră”

12 July 2018

Tolgahan Sayışman (36 de ani) și Hande Erçel (24 de ani), actorii care îi interpretează pe protagoniștii Kenan și Hazal în serialul de la Happy Channel, “Perla neagră”, au în comun o pasiune care i-a propulsat rapid în lumea artistică a Turciei și i-a ajutat să cunoască ulterior celebritatea și în alte locuri ale lumii. Cei doi împărtășesc pasiunea pentru modelling.

 

Nu au doar talent actoricesc, ci sunt și câștigătorii unor importante trofee obținute de pe urma frumuseții. Tolgahan și Hande se pot mândri cu premii semnificative din lumea concursurilor de frumusețe. Tolgahan a fost desemnat, în anul 2002, cel mai bun model al turciei, iar zece ani mai târziu Hande a câștigat Miss Civilization of Turkey și, ulterior, Miss Civilization of The World.

Cu timpul, cei doi au ales să se concentreze asupra proiectelor actoricești, însă meseria de model continuă să-și lase amprenta asupra pictorialelor pe care le realizează, apreciate în număr mare de fani. Urmărită de peste opt milioane de internauți, pe Instagram, frumoasa Hande are contracte de imagine cu diverse branduri celebre.

Tolgahan Sayışman și Hande Erçel sunt protagoniștii serialului “Perla neagră”, serial difuzat de Happy Channel de luni până joi, de la ora 20.00. Ei îi interpretează pe Kenan și Hazal, doi tineri care și-au jurat iubire veșnică și care întâmpină numeroase obstacole în povestea lor de dragoste. “Atâta timp cât voi trăi, până la ultima suflare, te voi iubi numai pe tine!”, îi spune Kenan iubitei sale. Hazal este ospătăriță la unul dintre cele mai luxoase resorturi din orașul Çeşme, iar Kenan este un chipeș pescar, dornic să-și depășească condiția. Cei doi plănuiesc să se căsătorească, însă visul lor este spulberat odată cu apariția lui Vural(Berk Hakman), un afacerist influent și bogat. Întrucât îi amintește de fosta lui soție decedată – Naz, acesta face o obsesie pentru Hazal și o obligă să se căsătorească cu el (șantajând-o).  Cu o zi înainte de nunta cu bărbatul iubit, Hazal îl părăsește pe Kenan pentru a deveni soția lui Vural. Fără să cunoască adevărul, Kenan trăiește convins că Hazal a ales banii și decide să se răzbune pe femeia care i-a provocat o suferință imensă.

Serialul, început pe 12 iunie la Happy Channel, ni l-a readus pe micile ecrane pe actorul  Tolgahan Sayışman, care a cucerit telespectatorii cu rolul din „Prizoniera dragostei”. În „Perla neagră”, serial care s-a terminat în Turcia la începutul anului, Tolgahan face pereche cu Hande Erçel („Güneş”).

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...