Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Uite cine danseaza   editia nr. 8 2017

Ce echipă a părăsit cea de-a 8-a ediţie a concursului „Uite cine dansează!”. Momentele-cheie ale serii

25 April 2017

Luni, 24 aprilie, la „Uite cine dansează!” a fost o ediţie grea pentru echipele rămase în  concurs, căci au trebuit să învețe, pentru prima dată, câte trei coregrafii.

În prima probă, cele cinci cupluri au fost pe scenă şi au dansat pe aceeași melodie, rock’n roll. În proba a doua, concurenții au pregătit coregrafii spectaculoase de hip-hop, reggaeton sau cabaret, iar în cea de-a treia fiecare pereche a trebuit să copieze și să îmbunătățească o coregrafie realizată până acum de una dintre celelalte perechi.

În urma acestor dansuri, echipa care a obţinut cele mai puţine puncte (cumulate din partea juraţilor şi ale telespectatorilor) a fost cea formată din Anca Serea și Nicolai Curnic.

La final, după aflarea deciziei, Anca a spus cu lacrimi în ochi:

”În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care-au fost alături de noi. A fost o experiență senzațională. Nu am cuvinte s-o descriu, îi mulțumesc lui Nicolai, un dansator minunat, un om extraordinar, mă înclin în fața ta! O experiență absolut senzațională, mulțumesc mult de tot!”.

Astfel, semifinaliştii primului sezon al emisiunii sunt:

  • Liviu Teodorescu şi Marica Derdene,
  • Alex Velea şi Ecaterina Dosa,
  • Marius Manole şi Olesea Micula,
  • Sandu Lungu şi Raluca Netca.

Semifinala va fi difuzată de Pro TV luni, 1 mai.

 Vezi galeria foto >

Citește și:

„Uite cine dansează”: Concurenții vorbesc despre schimbările prin care au trecut

Luni, la „Uite cine dansează”, perechile pregătesc un maraton de dans: vor învăța 3 coregrafii!

FOTO. O nouă pereche a părăsit „Uite cine dansează!”. Momentele-cheie ale ediției cu numărul 7

Cine a părăsit cea de-a 6-a ediţie a concursului „Uite cine dansează!”

„Uite cine dansează!”: Diseară, cele 7 perechi vor pregăti coregrafii-tribut. Cine sunt artiștii omagiați

Sursa foto: https://www.facebook.com/uitecinedanseaza

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare