Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Nu rata suplimentul Premiile TVmania de luni!

17 September 2010

La 33 de ani, Radu Vâlcan are primul rol principal într-o telenovelă.

La 33 de ani, Radu Vâlcan are primul rol principal într-o telenovelă.

Peste trei zile începe „Iubire şi onoare”, iar Radu Vâlcan este protagonistul telenovelei cu care Acasă plănuieşte să dea lovitura toamnei. Acum opt ani însă, situaţia era cumva mult diferită.

.

În decembrie 2002, Radu Vâlcan urca pe scena Premiilor TVmania. Pe vremea aceea, viitorul şeic Amir nici cu gândul nu gândea că, peste nişte ani, va deveni vedetă în toată puterea cuvântului.

Radu era pe atunci doar un ilustru necunoscut, a cărui sarcină la gala din 2002 a fost să deschidă plicul care anunţa câştigătoarea categoriei „cea mai sexi vedetă tv” de la Premiile TVmania 2002. Cineva s-a gândit bine, alegând un bărbat frumos să-i dea vestea Monicăi Bârlădeanu! Iar 7 ani mai târziu, în 2009, Radu Vâlcan câştiga chiar el titlul de cel mai sexy star tv.

În 2002, Vâlcan (în cămaşă albă) înmâna diploma de „cea mai sexy vedetă” Monicăi Bărlădeanu.

În 2002, Vâlcan (în cămaşă albă) înmâna diploma de „cea mai sexy vedetă” Monicăi Bărlădeanu.

.

Alte poveşti din istoria Premiilor TVmania, fotografii din culisele galei şi de la petrecerile de după decernarea trofeelor, dar şi citate memorabile şi pline de haz ale câştigătorilor găseşti în suplimentul dedicat Premiilor TVmania. Acesta apare luni, 20 septembrie, o dată cu revista, şi marchează începutul celei de-a zecea ediţii a Premiilor TVmania.

.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare