TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ce filme trebuie să vezi în acest weekend la cinema

10 December 2010
Începând de astăzi cinematografele îţi dau întâlnire la două dintre cele mai frumoase animaţii din ultima vreme, iar de vineri, Festivalul Filmului Francez deschide cea de-a 14-a ediţie cu nu mai puţin de 10 avanpremiere în exclusivitate pe ecranele româneşti.

Primul lungmetraj al lui Gavras, cel mai recent film al lui Luc Besson, un omagiu adus regretatului Alain Corneau şi un portret dedicat lui Romain Duris sunt câteva dintre propunerile Festivalului.

Festivalul filmului francez, desfăşurat în perioada 10 – 16 decembrie, vine cu peste 30 de filme extraordinare în această iarnă, la Cinema Studio, Sala Elvira Popescu şi Cinema Pro.

.

Aventurile extraordinare ale Adelei

Aflată în Egipt, tânăra jurnalistă Adèle Blanc-Sec are proasta inspiraţie să deranjeaze o mulţime de mumii, astfel că blestemul acestora nu întârzie să apară. Ajunsă înapoi în Franţa, un exponat al unui muzeu de istorie provoacă groază printre parizieni şi se pare că ea este cea care trebuie să se ocupe de această problemă, adică de o reptilă zburătoare gigantică.

.

Cronicile din Narnia: Călătorie pe mare cu Zori de zi

Dragoni, pitici, sirene sau războinici rătăciţi, înşelătorul univers al Narniei, acolo unde este capătul lumii le rezervă lui Lucy, Edmund şi Eustace aventuri fascinante şi totodată periculoase.

Megamind

O satira la adresa filmelor cu supereroi, Megamind este întruchiparea celui mai malefic personaj, care îl omoară din greşeală pe Metro Man, inamicul lui de moarte. Megamind este şi cel mai inteligent erou negativ pe care l-a cunoscut vreodată lumea.

Încercările lui de a cuceri Metro City au fost de fiecare dată un eşec lamentabil.

.

Venus neagră

În regia lui Abdellatif Kechiche, “Venus noire” este un film impersionant, inspirat din cazul real al unei femei de culoare care sfârşeşte în camfor la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii.

La începutul secolului 19, tânără de culoare Sarah Baatman este adusă de un alb în Europa, din Africa de Sud, unde devine subiect de curiozitate – mai întâi prin spectacolele în care joacă rolul sălbaticei, apoi prin trăsăturilor ieşite din comun. Numai că particularităţile sale neobişnuite o fac să sfârşească la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Paris, cu organele genitale în camfor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...