TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Povestea slujitoarei 1

Ce se știe până acum despre „Povestea slujitoarei 2”. Atenție SPOILERE!!!

25 April 2018

Primul sezon al serialului „Povestea slujitoarei” / „The Handmaid’s Tale” a fost ovaționat deopotrivă de critică și de public. Așa că al doilea, care va avea premiera pe HBO România vineri, 25 mai 2018, de la ora 20.00, este foarte așteptat. Vedeți mai jos ce se știe până acum despre noul sezon.

 

1 – Mai multe episoade. Față de sprimul sezon, care a avut 10 episoade, cel de-al doilea va avea 13 episoade. Pe Hulu, platforma pe care va avea premiera mondială, pe 25 aprilie, vor fi difuzate câte două episoade odată. HBO-ul românesc va difuza câte un episod.

 

2 – Nu mai e vorba de o adaptare. Așa cum știm deja, primul sezon ecraniza romanul omonim publicat de Margaret Atwood în 1985. Dar canadianca nu a scris niciodată continuarea, iar cartea se termina brusc fix în momentul în care June dispărea în mod misterios, apoi urma un epilog care părea să se desfășoare cu mult după era Gilead. Sezonul al doilea însă va urma cursul poveștii, iar scriitoarea supervizează întreaga producție. Creatorul Bruce Miller explică în „Hollywood Reporter”: „Nu vom depăși limitele cărții. Pur și simplu vom cuceri încet teritoriile pe care Margaret Atwood ni le-a dezvăluit. Ea este Steaua noastră Polară și va fi întotdeauna acolo. Chiar dacă depășim granițele cărții, noi vom fi întotdeauna în lumea lui Margaret Atwood și a «Poveștii slujitoarei»”.

3 – Alexis Bledel se întoarce. Nu am mai văzut-o pe simpatica Emilie/Ofsteven de la episodul al cincilea, când a fost arestată după ce a furat o mașină pentru a fugi (și a și condus-o!). Vestea bună pentru fani e că Alexis Bledel, actrița care-o interpretează, va fi prezentă și în sezonul al doilea!

 

4 – Mai multe flashback-uri. Dacă în primul sezon, erau cu asupra de măsură, pregătiți-vă pentru sezonul al doilea! După Bruce Miller, vor fi și mai multe flashback-uri. „Am fost plăcut surprins de faptul că flashback-urile au funcționat atât de bine pentru toată lumea, că nu au fost discordante sau complicat de urmărit. Așa că pentru următorul sezon e clar că vom face mai multe”, a explicat creatorul în „Hollywood Reporter”.

 

5 – Crearea statului. În primul sezon, s-au schițat premisele creării regimului Gilead, dar, conform producătorului Warren Littlefield, sezonul al doilea va aprofunda povestea: „Cum s-a născut Gilead? Cum a început totul? Vom urmări creația istorică a acestei lumi”, a explicat acesta la conferința TV Critics Association.

6 – Bun venit în colonii. Cu ocazia sezonului al doilea, lumea din „Povestea slujitoarei” se va mări considerabil. Vom avea ocazia să descoperim pentru prima oară coloniile. Un loc despre care se spune în serial și în carte că este foarte poluat, radioactiv și plin de elemente criminale (și care a și ridicat un pic bugetul producției). Bruce Miller este entuziasmat: „Suntem în fața unei lumi vaste și interesante și nu trebuie să ne fie teamă s-o explorăm”.

 

7 – Personaje noi. Printre aparițiile cele mai importante din noul sezon se numără actorul Bradley Whitford, care va avea rolul Joseph Lawrence, un nou comandant foarte misterios. Și actrița Sydney Sweeney, care o va juca pe Eden, o tânără pioasă și ascultătoare care nu visează decât să se mărite cu un comandant. Printre invitați, o vom vedea pe Cherry Jones, care va apărea în episodul al treilea și va juca rolul mamei lui June, Marisa Tomei, care va fi soția unui comandant în episodul al doilea, și Clea DuVall, care va fi Sylvia, soția lui Emily într-unul dintre primele episoade ale noului sezon.

8 – Pregătiți-vă! Încă din momentul în care s-a apucat de lucru, Bruce Miller a avut în cap un plan pentru 10 sezoane. „O întreagă lume se-ntinde în fața noastră”, s-a arătat optimist acesta într-un interviu pentru „Hollywood Reporter”. Și se bazează nu atât pe povestea din cartea lui Margaret Atwood, cât pe ecourile ei în lumea contemporană. Primul sezon a fost scris și filmat înainte de tsunami-urile care-au zguduit societatea, ca afacerea Weinstein, mișcarea #MeToo sau alegerea lui Donald Trump. „Cred că nu ne putem împiedica să fim influențați. Ne-am lăsat influențați de alegerea lui Trump. Și nu au fost puține problemele care-au apărut anul trecut și pe care vrem să le abordăm anul acesta cu mai multă profunzime, pentru că am avut mai mult timp la dispoziție”, a explicat Bruce Miller în revista „Marie-Claire”.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...