Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

1939687_10152403133558410_4877568814373193674_o

Ce urmărește Dan Cruceru la televizor când „prinde” telecomanda

21 July 2016

Fostul prezentator al „Povestirilor adevărate” de la Acasă, Dan Cruceru (35 de ani), are viață grea în propria sufragerie și nu pune mâna prea des pe telecomandă. Bătălia se dă cu fiica sa, Sophia (5 ani), și cu soția, Cristina Pocora (37 de ani). Ghiciți cine câștigă?

1939687_10152403133558410_4877568814373193674_o

De 5 ani e tătic și accesul la televizor nu mai e la fel de simplu. „I am the master of the remote! Exact asta mi-am spus, când mi-am cumpărat o fițoșenie de tv-u plat, full HD și tot ce trebuie în el. L-am mai asortat și cu un home cinema 5+1, ca să bubuie boxele la Urzeala tronurilor. Și da, am fost stăpânul telecomenzii… vreo 5 secunde. Că au venit fetele acasă. Și dă-i și luptă. Eu filme, cea mare – știri, cea mică, ghici ce?, desene animate. Așa se întâmplă în fiecare zi. Și, în fiecare zi, îmi iau fața. Ce Baiazid, bătut de Mircea, că turcul a fost tare în lupta aia! Avea aliați, avea oștire, avea cu ce! Și tot a luat bătaie! Eu sunt un fel de nobil singur împotriva armatei lui Daenerys Taergaryen, că tot am amintit de Urzeala tronurilor”, ne-a povestit Dan Cruceru.

În urma „bătăliei”, televizorul casei știe pe de rost câteva canale: „Una peste alta situația este cam așa. Pe primul loc, detașat, este Nickledown Jr. Nu contează ce desen animat, dar ăsta să fie. E pe poziția 510 la telecomandă, știu să apăs tastele astea și în somn. Și au început să-mi placă și mie. Că, dacă tot sunt obligat să le văd, măcar să găsesc ceva fain în activitatea asta. Și, da, uneori, chiar dacă fiică-mea nu mai e lângă mine, dacă tv-ul a rămas pe desene animate, îl las tot acolo, să văd sfârșitul episodului respectiv. Păi nu sunt eu Taticool? Nu trebuie să știu să-i povestesc finalul desenului?

12803297_916826891766546_2217828968775226866_n

Pe locul al doilea este Disney Jr. Din exact același motiv ca la primul. Acolo găsim Sophia I, Doctorița Plușica, Garda Felină. Nu știți ce sunt astea? E clar că nu sunteți părinți încă! J

Locul al treilea este adjudecat de orice post tv de știri. V-ați prins, nevasta e acasă, iar copilul pe-afară. Deci, da, câștigă ea. Chiar și ea! Nu era suficientă Daenerys Taergaryen, acum mai intră în joc și Cersei Lannister.

Locul al patrulea, paradoxal, merge la Bake Off. Da, a fost una dintre puținele emisiuni pe care le-am privit cu toții, în familie, și care ne-a mulțumit tuturor gusturile. Era și normal, când vezi un tort delicios, uiți de desene animate și de știri. Așa sunt femeile, un dulce bun face cât o mie de cuvinte! Pe același palier, au mai fost, ocazional, Masterchef și Vocea României. Mâncare și dans, două dintre preferințele Sophiei.

13116467_1354920801192186_29368436865517050_o

Ultimul loc este doar al meu! Măcar atât! După cum v-ați prins deja: Urzeala tronurilor. Dar, doar după ce adoarme copilul. Adică în reluare sau pe HBO GO. Asta dacă nu adorm și eu odată cu ea.

Dar, nu-i nimic, în timpul zilei, oricum ești la birou, copilul la grădiniță și poți să renunți la vreo întâlnire importantă, doar ca să vezi un episod pe care, deja, l-a văzut toată lumea și îți strică suspansul comentând despre finalul lui pe Facebook. Noi să fim sănătoși! În rest, trăiască recorderul și internetul!”.

Fostul prezentator TV și actualul deținător de blog, taticool.eu, a cărui deviză este „E cool să fii tătic”, este actualmente în negocieri cu un post de televiziune pentru un proiect nou.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare