Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Game best thrones right now its structured_cd5b4acc 75b1 11e7 b40f 35ec362abc1c

Cele mai bune momente din episodul al treilea al serialului „Urzeala tronurilor”

1 August 2017

Sezonul 7 al serialului de la HBO începe să se încălzească din ce în ce mai bine. Am extras mai jos cele mai intense momente din episodul al treilea al serialului „Urzeala tronurilor” / „Game of Thrones”.

Dacă nu l-ați văzut încă, ATENȚIE SPOILERE!!!

 

Marea întâlnire: Jon Snow & Daenerys

Am așteptat noi șase sezoane întâlnirea dintre „gheață și foc”, cum spune Melisandre, dar a meritat! Nu a fost dragoste la prima vedere, nu au reușit să se înțeleagă decât într-un singur punct: Daenerys a acceptat să-l lase pe bastard să ia sticla dragonului, dar e un început, nu?

 

Cersei nu se mai teme de nimic!

Cu un Euron aclamat ca un dictator de lumea a treia venit în glorie cu „daruri” și cu planurile Mamei Dragonilor dejucate, Cersei se simte, în sfârșit, regină. Nu-și mai ascunde iubirea incestuoasă, iar capturarea Ellariei Sand, cea care i-a ucis singura fiică, și a fiicei sale Tyerne, îi dă ocazia perfectă să se răzbune.

 

Euron își testează limitele

Cum a promis, a venit cu daruri și se simte îndreptățit să-și ceară răsplata, adică pe cea mai frumoasă femeie din lume, și regină pe de-asupra, pe Cersei. Dra cum aceasta îl mai amână, așa, „ca-ntre frați”, îl întreabă pe Jamie ce-i place lui Cersei în pat. Iar Lannisterul nu pare prea bucuros de întrebare…

 

Final în glorie: Olenna Tyrell

Matriarha Casei Tyrell, după ce castelul i-a fost invadat și cucerit de trupele lui Jamie Lannister își așteaptă moartea cu demnitate, dar și cu un ultim as în mânecă. După ce se asigură că otrava pe care i-o dă aceasta nu-i va produce cine știe ce neplăceri, în afară de moarte, desigur, Olenna Tyrell îi mărturisește cu franchețe că ea a fost cea care l-a ucis pe Joffrey. „Spune-i lui Cersei. Vreau ca ea să știe că eu am fost”, spune bătrâna. Fastuoasă ieșire din scenă a unuia dintre personajele cu greutate ale serialului.

 

Bran Stark a ajuns la Winterfell

A fost întâmpinat de Sansa, dar el vrea mai degrabă să vorbească cu Jon Snow. Îl așteptăm și noi pe Regele Nordului să se întoarcă.

 

Următorul episod, ca de obicei, în noaptea de duminică spre luni, la ora 04.00, sau luni, în reluare, de la ora 20.00, evident la HBO. Trailer-ul episodului patru, „The Spoils of War”, aici.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare