Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

„Chefi la cuțite” revine de astăzi în grila Antenei 1. Care sunt momentele cheie

„Chefi la cuțite” revine de astăzi în grila Antenei 1. Care sunt momentele-cheie

13 February 2017

Chefii Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea revin astăzi la Antena 1, de la 20.30, cu un sezon care se anunță încă de la început picant. Mâncăruri exotice, apariții surpriză, concurenți din toate colțurile lumii, momente de culise care vor stoarce lacrimi de râs, toate sunt ingredientele de bază ale noului sezon „Chefi la cuțite”.

„Chefi la cuțite” revine de astăzi în grila Antenei 1

Etapa degustării pe nevăzute cu care începe noul sezon îi pune pe jurați în cele mai neașteptate situații: aceștia au fost nevoiți să guste din preparate care mai de care mai ciudate, de la insecte, larve sau gândaci, la carne de cangur, crocodil sau chiar scorpion. 

Prima ediție „Chefi la cuțite” aduce în bucătăria show-ului concurenți pasionați, cu povești interesante și preparate pe măsură. George și Alina formează un cuplu în viața reală, însă în show vin să concureze pentru un loc în etapa următoare.

Florin Dumitrescu este un tânăr bucătar, tiz al juratului, și va reuși să îi surprindă pe cei trei chefi, în vreme ce simpaticul Danish vine din India și vrea să condimenteze bine show-ul. Nu vor lipsi nici aparițiile sexy, mai ales că româncele știu să fie și gospodine, dar și atrăgătoare.

Deloc surprinzător, și anul acesta chef Scărlătescu este feblețea concurentelor, care vin și îi declară deschis simpatia și faptul că și-ar dori să facă parte din echipa sa în acest sezon. Motiv suficient de puternic pentru ca ceilalți doi colegi ai săi să glumească pe seama lui Cătălin și să-l numească „martir” și „erou de telenovele”.

 

Sezonul acesta jurații au avut parte și de surprize în farfurie

Pentru prima oară aceștia au primit la degustare o farfurie cu scorpioni.

„Fobia mea pentru insecte a fost exploatată la maximum, nu numai de concurenți, care au ales să gătească, unii dintre ei, tot felul de arătări, ci și de cei doi colegi ai mei, care mi-au făcut tot felul de farse”, recunoaște Florin, cel care nu a mai putut sta în platou după ce a văzut scorpionii în farfurie.

La fel de surprinși au fost cei trei jurați și de alte preparate mai puțin obișnuite, precum supa de fasole cu scoici sau mămăliga neagră, care își găsesc locul în a doua ediție „Chefi la cuțite”, de marți, 14 februarie.

Noul sezon „Chefi la cuțite” a strâns la preselecții mai mulți concurenți dornici să ajungă în show, în special bucătari, mulți sosiți de peste hotare. Fie că muncesc în Italia, SUA, Marea Britanie, fie că au experiență în bucătării de top ale celor mai cunoscuți chefi ai lumii, fie că sunt străini care speră să își schimbe viața în România, concurenții de anul acesta sunt un real spectacol nu doar pentru jurați, ci și pentru telespectatori.

„Partea inedită este că preselecțiile s-au lungit sezonul ăsta, în sensul că am avut mai multe zile de filmare, pentru că au venit foarte mulți concurenți. Cei mai mulți dintre ei au fost bucătari profesionști, ceea ce e un semn bun, zic eu. Așadar, implicit am avut de jurizat mai multe farfurii, n-a fost zi să nu mâncăm din cel puțin 22 de farfurii. Uneori a fost plăcut, alteori incredibil, de foarte puține ori rău, alteori surprinzător sau chiar fabulos. Asta înseamnă că publicul ne urmărește cu atenție și întelege ce vrem de la concurenți”, mărturisește chef Scărlătescu.     

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Alte articole: Mihai Bendeac, apariție supriză la „Chefi la cuțite”

 La ce mâncăruri poftesc jurații de la „Chefi la cuțite”

Chef Florin Dumitrescu își înfruntă fobiile în noul sezon „Chefi la cuțite”

Noile sezoane „MasterChef” și „Chefi la cuțite” încep în aceeași zi, la aceeași oră

FOTO. Vedetele au gătit la „Chefi la cuţite” pentru a ajuta un băieţel

Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea gătesc alături de vedete, diseară, la „Chefi la cuțite”. Cum arată echipele

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare