Home      Stiri

Christina Applegate se pregăteşte pentru rolul de mamă

joi, 26 august 2010

Christina ApplegateActriţa de 38 de ani, care urmează să nască primul ei copil şi s-a logodit cu cântăreţul Martyn Lenoble în acest an, spune că nu a avut încă pofte speciale, dar nu se poate abţine de la dulciuri în orice moment al zilei, anunţă celebritywonder.com.

Christina Applegate mai mărturiseşte că şi-a studiat prietenii şi a rugat-o pe mama sa să o sfătuiască cum să-şi crească cât mai bine copilul. Ea este sigură că va reuşi să devină un părinte care să se adapteze la orice tip de situaţie.

„Probabil că voi fi un pic hippy şi puţin normală. Voi lua exemplul mamei mele, care era relaxată şi mă lăsa să fac ce vreau, dar voi folosi şi lucrurile deprinse în timp ce îi urmăream pe prietenii mei care au copii. Voi încerca pe ambele planuri”, a spus actriţa.

Christina Applegate a decis să păstreze misterul şi va afla sexul copilului după naştere, ceea ce înseamnă că îi este foarte greu să decoreze camera bebeluşului.

„Este o cameră neutră, pentru că nu ştim dacă va fi băiat sau fată. Eu încerc. Devine un proiect mai mare decât anticipam”.

Tags: , , ,
Articol vizualizat de: 37 ori

Trimite pe:

Vezi toate ştirile

Lasa un comentariu



Home   |   Program TV   |   Astăzi la tv   |   Perle TV   |   Contacte televiziuni   |   Arhiva   |   Abonamente   |   Contact   |   Sursa programelor TV:
Site-ul TVMania.ro este proprietatea Bauer Media. Toate drepturile rezervate.