Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cinci ani de megaconcerte

18 December 2006

Dupa ce a castigat un premiu TVmania cu “Dansez pentru tine”, Stefan Banica Jr. se pregateste sa umple din nou Sala Palatului cu mii de impatimiti ai rock’n’roll-ului.

Concertele de Craciun de la Sala Palatului ale lui Stefan Banica Jr. au devenit deja o traditie. Daca anul trecut a fost necesara programarea a doua spectacole pentru a acoperi, cat de cat, cererea de bilete, anul acesta Stefan va sustine nu mai putin de patru concerte inaintea Craciunului, ultimul pe 21 decembrie. Nu va faceti iluzii insa: daca n-ati avut timp sa ajungeti la casele de bilete, nu mai are nici un rost sa o faceti de acum incolo. Cele 16.000 de bilete au fost achizitionate in numai opt zile de la punerea in vanzare.
Este vorba, deja, de al saisprezecelea concert cu casa inchisa pe care Banica Jr. il sustine la Sala Palatului, acompaniat de grupurile The 50’s si Rock’n’roll Band. Nici nu e de mirare, daca este sa construim un profil al consumatorului tipic de rock’n’roll marca Stefan Banica Jr.: femeie, cu varsta intre 25 si 40 de ani, activa, cu venituri medii si mari. Adaugati la aceasta categorie de public numerosii fani din tara care bat drumurile catre Bucuresti in fiecare an pentru concertele lui Stefan si veti avea explicatia pentru succesul de casa al celui considerat un Elvis Presley al Romaniei.
Ca in fiecare an, alternativa vine de la Pro TV. In seara de Ajun, incepand de la 23.00, puteti urmari timp de doua ore inregistrarea integrala a unuia dintre cele patru concerte ale lui Stefan Banica Jr. Anul trecut, spectacolul “Duete de Craciun” difuzat de postul din Pache Protopopescu a atins audiente remarcabile, iar asteptarile sunt si mai ridicate anul acesta, cu atat mai mult cu cat Stefan vine dupa succesul formidabil al emisiunii “Dansez pentru tine”.
“Este o mare bucurie sa pot sustine al cincilea an consecutiv impreuna cu Pro Tv concertele de Craciun la care mi se pare ca vad deja chipuri cunoscute, oameni pe care nu-i cunosti, dar care ti se par atat de familiari si dintre care, probabil, multi sunt de la primul concert alaturi de mine. Incercam sa oferim tot ce putem mai bun ca sa-i surprindem placut in fiecare an. Inainte de toate, exista imensul respect din partea mea pentru cei care vin si sunt alaturi de noi an de an.”, a declarat Stefan.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare