Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cine castiga batalia sexelor?

7 September 2009

In comedia romantica “Adevarul gol-golut”, Katherine Heigl are parte de sfaturi (ne)avizate in dragoste si numerose batai de cap de la Gerard Butler.

Diplomatul Henry Kissinger (mana dreapta a lui Richard Nixon si un sex simbol la vremea lui) spunea ca nimeni nu va castiga batalia dintre sexe, pentru ca se fraternizeaza prea mult cu dusmanul. Asta ne demonstreaza si filmul de fata, in care producatoarea unei emisiuni matinale, Abby (Katherine Heigl), se procopseste cu o vedeta noua: Mike (Gerard Butler), prezentator al emisiunii “Adevarul gol-golut”, in care da sfaturi despre dragoste intr-o maniera proprie. Mai exact, le indeamna pe femei sa se axeze doar pe aspectul fizic si se crede atotstiutor cand vine vorba despre psihologia masculina. Cei doi invata sa colaboreze, dupa ce Mike o sfatuieste pe Abby cum sa puna mana pe vecinul ei, doctorul Colin (Eric Winter), iar aceasta descopera ca alesul inimii ei e altul.

Cei care se asteapta la o poveste imprevizibila, vor fi dezamagiti. Daca nu sunteti fani Katherine Heigl si Gerard Butler nu prea merita sa dati banii pe bilet: glumitele cu tenta sexuala sunt slabute, iar scena in care Abby testeaza, involuntar, o pereche de chilotei vibratori este de-a dreptul ridicola.

de Monica Popescu

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare