Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Anca Nastasi si Rares Nastase

Codrii țării, în continuă schimbare – două reportaje marca “România, te iubesc!”

14 April 2016

Duminica aceasta, “România, te iubesc!” pregătește două reportaje realizate de Anca Nastasi și Rareș Năstase, corespondenți speciali Știrile Pro TV.

Anca Nastasi a urmărit îndeaproape povestea lui Christoph Promberger, biolog german, unul dintre cei mai înverșunați cumpărători de pădure din România. El are în proprietate, printr-o fundație, păduri și terenuri defrișate, întinse pe 17.000 de hectare, în zona Făgăraș și Piatra Craiului, pentru care a plătit 45 de milioane de euro, bani donați de miliardari din vest.

Anca Nastasi si Rares Nastase

“Vrea să înființeze pe 100.000 de hectare Yellowstone-ul Europei, cel mai mare parc național de pe continent. Spune că natura e cel mai mare capital al României și că putem exploata această resursă fără să o distrugem. E pasiune pentru natură sau doar un alt investitor străin care profită de bogățiile României și lasă în urmă pârjol? Vedeți duminică, 17 aprilie, la «România, te iubesc!»”, a declarat Anca.

Rareș Năstase a mers la Nadeș, unde a descoperit o situație uimitoare: locuitorii unui sat dintre codri trebuie să își cedeze pământurile unei singure familii. Rareș a mers pe urmele sentinței de retrocedare, care face subiectul unei anchete judiciare, pentru a descoperi cum este posibil un astfel de lucru.

Suprafața este uriașă, peste 8.500 de hectare, în care intră inclusiv vatra satului. Pentru zona disputată există acte întocmite la începutul secolului trecut și chiar mai vechi, dar decizia instanței a fost un șoc pentru localnici.

“Doi dintre cei trei magistrați care au judecat acest caz au ajuns în arestul DNA. Am stat și noi de vorbă cu unul dintre ei, un judecător ce mai avea o lună până la pensie când a fost ridicat pentru mită. Oamenii locului, mulți dintre ei cu părul alb, bat instanțele și nu renunță la gospodăriile din moși strămoși”, a declarat Rareș.

Telespectatorii vor descoperi duminică, la Pro TV, cum sunt posibile astfel de cazuri și ce interese există în spatele lor.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare