TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Colin Firth este îndrăgostit de nevasta sa

9 December 2010

Actorul britanic se simte flatat când este curtat de fane, însă spune că îi este devotat nevestei sale, Livia Giuggioli (41 de ani), pentru că italianca este foarte atentă la nevoile sale, relatează femalefirst.co.uk.

„Apreciez zâmbetele pe care le primesc ocazional de la femei frumoase. Dar inima mea îi aparţine minunatei mele soţii, Livia. Ea este lângă mine când plâng şi mă compătimesc. Îmi dă un sărut şi o ceaşcă de ceai, iar lumea pare din nou mai bună când copiii mei vin în fugă să mă îmbrăţişeze”, a spus Colin Firth (50 de ani).

Colin Firth, care are un fiu de 20 de ani din relaţia cu actriţa canadiană Meg Tilly (50 de ani), spune că nu ar trebui să fie apreciat pentru realizările sale în lumea filmului: „Părinţii mei şi mulţi alţi oameni care fac voluntariat pentru cauze umanitare sunt adevăraţii eroi. Ei merită să fie recunoscuţi pentru incredibilele sacrificii pe care le-au făcut”.

Colin Firth şi Livia Giuggioli s-au căsătorit în 1997 şi au doi fii împreună: Luca (9 ani) şi Matteo (7 ani).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...