Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Copilul-minune care a confirmat

8 December 2008

Medeea Marinescu e in cinematografie de peste 30 de ani, dar a debutat in televiziune abia in aceasta toamna, in serialul “Doctori de mame”, de la Acasa.

Pentru nostalgici si cei de o anumita varsta, Medeea Marinescu inca este micuta Mirabela din filmul pentru copii “Maria Mirabela”. Alaturi de actori ca Lulu Mihaescu (Veronica), sau Costel Baloiu (Pistruiatul), ea se numara printre putinii “copii-minune” ai cinematografiei romanesti, care si-au inceput cariera la o varsta frageda. Asemanarile se opresc, insa, aici, pentru ca Medeea este singura care a reusit sa continue cu succes “sub cele trei umbrele”, cum le numeste ea, adica film, teatru si televiziune. Face filme de peste 30 de ani (desi are doar 34!), a jucat in “Va gasesc fermecator” (2005), o pelicula franceza care a dominat boxoffice-ul din Hexagon, poate fi urmarita pe scena Nationalului bucurestean si, din aceasta toamna, si-a facut debutul si pe micile ecrane. Asa ca Medeea Marinescu nu mai e Mirabela. V-o prezentam pe Mara Manea, asistenta din “Doctori de mame”, de la Acasa.

“A doua casa”
“Mara Manea este asistenta ideala, sufletista, calda, care are oricand o vorba buna la ea”, isi incepe Medeea prezentarea personajului din serial. Cand vine vorba de asemanari, ea ne aminteste ca “de regula actorul intra in pielea unui personaj si nu se identifica cu el”. Dar? “Eu cred ca am in comun cu Mara calmul si dragostea pentru profesie”, marturiseste actrita.
Pentru ca unul dintre cele mai noi seriale dramatice de pe Acasa isi propune sa ne prezinte versiunea necosmetizata a sistemului medical romanesc, Medeea spune ca producatorii au pus accent pe realism: “Pe platourile de filmare se afla medici ginecologi, consultanti ai serialului, care ne invata procedurile medicale. Cat despre lumea spitalului romanesc, cred ca o cunosc la fel de bine ca oricare pacient din Romania”.

Actrita ne-a descris studiourile din Buftea ca pe “o a doua casa”, asa ca am devenit curiosi despre cum arata o zi de la filmari. “Incepe foarte devreme”, ne spune Medeea, si continua cu “multe cesti de cafea, actori care-ti povestesc ultimele intamplari de la teatru si atmosfera incepe sa se incalzeasca. Se incepe cu prima secventa, pentru ca ne asteapta alte 12 si toti alergam ca furnicile intr-un ritm ametitor si ajungem fericiti la ultima secventa, seara, uitand, pentru moment, ca a doua zi o luam de la capat”.
In afara de “Doctori de mame”, Medeea mai apare pe scena Teatrului National, in “Burghezul gentilom”, printre altele, dar are si o premiera cinematografica: “Week-end cu mama”, o productie MediaPro Pictures.

de Alex Bala

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare