Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Corina Drăgostescu ne spune care mai este atmosfera la RTV

16 January 2012

De când a fost preluat de cei mai importanţi distribuitori de televiziune, postul condus de Sebastian Ghiţă creşte în audienţe. Corina Drăgotescu crede că nu este decât o chestiune de timp până când vor ajunge din urmă concurenţa.

TVMania: Cum aţi reuşit să treceţi peste perioada – demoralizantă, probabil – de la început, când postul era urmărit doar de câteva mii de telespectatori?

Corina Drăgotescu: Nu era demoralizant, pentru că nu aveam această audienţă acoperind toată ţara. Ştiam că este o chestiune de distribuţie şi nu ţine de calitatea muncii noastre. A fost puţin mai greu la început, pentru că a trecut destul de mult timp din momentul în care s-a produs ruptura de Realitatea (n.r. – 23 octombrie 2011) şi până când am reuşit să acoperim toată piaţa.

Refuzau politicienii să onoreze invitaţiile din cauza audienţelor scăzute?

În mod absolut uluitor, nu ne-a fost mai greu să atragem invitaţi. Cred că au venit la început dintr-un sentiment de simpatie. După aceea s-au lămurit că au rămas aici oamenii pe care îi cunoşteau şi în care aveau încredere. Şi recunosc, spre final, când deşi eram distribuiţi de societăţile de cablu, se scria pe bloguri, în diverse reviste de specialitate, că suntem cu audienţa la pământ – se crease o imagine mai proastă, eram stigmatizaţi -, abia atunci ne întrebau de asta.

Uneori se duceau la posturile cu audienţă mai mare. Am avut şi o situaţie în care invitatul a greşit postul, iar noi am zis <<Foarte bine, să fie primit!>>, după cum şi nouă ni s-a întâmplat să ne meargă invitatul în altă parte.

Citeşte textul integral în revistă

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare