TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Crăciunul la TVR 1

23 December 2010

Televiziunea naţională s-a pregătit cu emisiuni şi filme foarte bune de Crăciun. Vineri, în seara de Ajun, TVR 1 aduce încă un motiv de sărbătoare: invitata de la ediţia specială „O dată-n viaţă” este Stela Popescu, venită în platou pentru a sărbători alături de telespectatori cea de-a 75-a aniversare.

.

Vineri, 24 decembrie:

„O dată-n viaţă”, ora 21.00

Maria Buză şi Marius Rizea, cei doi prezentatori care au preluat ştafeta de la Iuliana Tudor, vor fi amfitrionii acestei seri de Ajun. Invitata de onoare este actriţa Stela Popescu, pe care o vor sărbători aşa cum se cuvine cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. Artista va interpreta pe rând o areleancă, o olteancă şi o moldoveancă, iar publicul va decide care rol i se potriveşte cel mai bine. Nu vor lipsi şi invitaţii speciali: Laura Lavric, Matilda Pascal-Cojocăriţa, Nicolae Furdui Iancu ,Veta Biriş şi mulţi alţii.

.

Sâmbătă, 25 decembrie:

“ÎnTrecerea anilor”, ora 21.10

Mircea Radu nu stă acasă de Crăciun, rămâne alături de publicul său la o ediţie de sărbătoare a emisiunii “ÎnTrecerea anilor”. Deceniile între care se va da bătălia în seara de 25 decembrie sunt anii 1950 şi 1990. Printre invitaţii emisiunii se numără membrii trupei Touch and Go, Ion Dichiseanu, Aurelian Temişan, Ilie Dumitrescu şi Monica Anghel. Nu vor lipsi Moş Crăciun şi Moş Gerilă, interpretaţi de Mircea Radu, respectiv Bogdan Talaşman. Responsabil de “coloana sonoră” este celebrul Nelu Ploieşteanu, iar fotbaliştii din platou vor face o retrospectivă a momentelor de aur ale sportului românesc.

.

Duminică, 26 decembrie:

“Garantat 100%”, ora 22.55

Cătălin Ştefănescu face un cadou de Crăciun cu totul şi cu totul special melomanilor pe 26 decembrie: invitatul emisiunii sale are următoarele caracteristici: premiat de trei ori cu Grammy, unul dintre cei mai mari chitarişti ai lumii, este compozitor şi producător şi abia ce a susţinut un concert extraordinar în România. Aţi ghicit, invitatul de la “Garantat 100%” nu este nimeni altul decât Steve Vai.

.

Luni, 27 decembrie

“Paris”, ora 23.10

Juliette Binoche vine pe micile noastre ecrane în seara de 27 decembrie alături de Romain Duris în pelicula “Paris”. Filmul spune povestea lui Pierre (Romain Duris), un dansator profesionist care este obligat să renunţe la meseria sa din cauza unei boli cardiace grave şi acum aşteaptă să i se găsească un donator. El îi cere ajutorul surorii sale, Elise (Juliette Binoche), asistent social care creşte trei copii singură şi care se îndrăgosteşte de un simplu zarzavagiu…

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...