Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cristi Iacob şi Mihai Călin pe ecrane în “Moştenirea”

4 August 2010

Cristi Iacob şi Mihai CălinCristi Iacob este un alt nume important care se alătură distribuţiei din serialul “Moştenirea”, serial ce va fi difuzat în această toamnă la ProTV. Actorul va juca rolul lui Fabrizzio, un mafiot italian de clasă, crescut în spiritul “Familiei”. Acesta este de altfel un prieten bun al lui Don Luciano, pe care telespectatorii l-au cunoscut deja în “Regina”.

Fabrizzioa este recent întors în ţară, unde încearcă tot felul de metode de a face bani, pentru a-şi recâştiga statutul. Acesta este consiliat permanent în demersurile lui de Nana (Rodica Negrea), femeia care i-a fost alături tatălui său în perioada vieţii şi de la care a învăţat cum se conduce o afacere de “Familie”.

Personajul interpretat de Cristi Iacob este unchiul Carlei (Ramona Hanganu) pe care o iubeşte nespus, dar care îi va aduce destule probleme. “În primul rând scenariul e excelent, cred că e cel mai bun scenariu de serial pe care l-am citit până acum. În al doilea rând, fără să perii pe nimeni, e una dintre cele mai tari, dacă nu cea mai tare echipă cu care am lucrat şi spun asta după ce am trecut prin zile grele de filmare cu secvenţe foarte multe. Despre Fabrizzio prefer să nu vorbesc foarte mult şi să aştept părerea publicului. Sper să le placă ce fac pentru că este un personaj care îmi place foarte tare şi în general rolurile negative sunt mult mai suculente”, a declarat Cristi Iacob.

Mihai Călin se alătură şi el distribuţiei din serialul “Moştenirea”, revenind la rolul lui Relu Fieraru, personaj pe care l-a interpretat atât în “Inimă de ţigan” cat şi în “Regina”. A vagabondat prin lume după plecarea din şatră, însă nimic din ceea ce a făcut nu poate fi motiv de laudă. În Italia a fost condamnat pentru omor, dar Fabrizio l-a scos din închisoare şi îl foloseşte drept unealtă pentru înlăturarea eventualelor obstacole.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare