TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cristian Greţcu a făcut Revelionul în China

8 February 2011

Actorul de la „Land of Jokes” a întâmpinat Anul Nou în Hong Kong şi a urmărit focurile de artificii. „Noaptea de Revelion m-a prins exact acolo unde am vrut să mă prindă, pe malul lui Hong Kong Island, înghesuindu-mă cu câteva zeci de mii de chinezi ca să vedem focurile de artificii”, spune Cristian Greţcu.

În Hong Kong, Cristian Greţcu a călcat pe urmele lui Jackie Chan şi a ajuns în peştera cu comori a unui pirat chinez.

„Am admirat peisajul superb al Hong Kong Island de pe Victoria Peek, unde am ajuns cu celebrul tramvai care urca la 45 de grade, am traversat pieţele de peşte şi bazarurile de pe străduţe, am mâncat <<rice pot>> la un restaurant în Kowloon, partea continentala a Hong Kong-ului, în mijlocul străzii şi a unei mulţimi de alţi muşterii, la nişte chinezoaice cu care m-am înţeles doar prin gesturi”, îşi aminteşte actorul de comedie.

Ajuns pe Hong Kong Hollywood Boulevard, Cristian Greţcu s-a fotografiat lângă locul unde şi-a imortalizat mâinile Jackie Chan. După ce a plecat din Hong Kong, actorul a ajuns în Macau, fosta colonie portugheză şi stat chinez de sine stătător. Deşi nu este pasionat de suveniruri, Cristian Greţcu a cumpărat două elicoptere de jucărie.

„Shopping-ul nu e pasiunea noastră, deşi, trebuie să recunosc, pentru cei pasionaţi există material acolo, nu glumă! Eu mi-am cumpărat două elicoptere, două bijuterii tehnologice, cu care mă distrez de minune (da, din acelea, nu de altele!), iar soţia mea şi-a cumpărat o pereche de papuci de lemn cu minerale dispuse după un model special, care îţi masează tălpile când mergi”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...