Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cristian Tabără şi echipa “Exclusiv în România” vă propun o vizită în Bihor

21 June 2013

În ediţie de mâine, 22 iunie, de la ora 17.55, la TVR 1, primul popas al echipei conduse de Cristian Tabără este la Pestera Urşilor, unicat european, pentru că aici a fost atestată existenţa speciei ursus spelaeus (ursul de cavernă, dispărut acum sute de ani).

Călătoria echipei “Exclusiv în România” continuă cu Peştera cu cristale de la Farcu – Roşia, un muzeu minier inimaginabil. Cristale de un metru sunt aici vedete fără egal în ţară. Atracţia turistică e completată de o sală subterană de concerte. Minerul care a descoperit peştera Farcu, acum 26 de ani, a rămas uimit de peisajul fabulos din adâncuri. Speologii nu ştiu să mai existe ceva asemănător în ţară.

Telespectatorii vor păşi sâmbătă, alături de Cristian Tabără şi de „complicii” săi, într-un alt tărâm unic în Europa, Băile 1 Mai. Rezervaţia cu nuferi termali de la Băile 1 Mai e unică în Europa şi o raritate la nivel mondial. Nufărul termal a fost în ultimii 400.000 ani, în ciuda aspectului gingaş, un luptător neînvins de toate schimbările climei, petrecute la nivel planetar.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare