Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FOTO| Dan Cruceru a avut o vacanţă ca un maraton

24 January 2013

Prezentatorul emisiunii “Poveştiri adevărate”, difuzate de luni până sâmbătă, de la 16:30, Acasă, a petrecut o vacanţă minunată alături de soţia şi fiica sa. Dan Cruceru a fost în Spania şi Franţa, unde a vizitat locuri impresionante.

Dan Cruceru a asemănat primul lor concediu în trei cu un maraton de rezistenţă.

“Nu am luat cu noi nicio bunică, niciun ajutor. Un copil de 1 an şi 5 luni e foarte greu de strunit în timpul zborurilor cu avionul sau în locurile pe care le vizitează. A fost însă superb. Am stat 10 zile în această excursie şi n-am fi putut rezista fără Sophia Maria”, a povestit Dan Cruceru.

img_7495_resize

Picture 1 of 8

“A fost, în primul rând, vacanţa Sophiei”

În noaptea de Revelion cei trei au petrecut româneşte alături de câţiva prieteni în Bilbao şi au sărbătorit de două ori miezul nopţii, o dată pe ora românească, o dată pe ora spaniolă: “Am dansat hora în casă, cu Sophia în braţe, ne-am costumat puţin, toţi ne-am pus măşti şi coifuri şi am suflat în trompete de hârtie.

Pe lângă obiceiurile româneşti, am adoptat în gluma şi unul spaniol. La miezul nopţii, ei îşi pregătesc câte 12 boabe de struguri pe care trebuie să le mănânce tot în 12 secunde şi să-şi pună 12 dorinţe. Ne-am amuzat teribil”, povesteşte Dan.

Vacanţa a culminat cu aerul francez de care s-au bucurat toţi trei.

“Am vizitat Bayonne şi Biarritz. Aici a fost absolut superb. Am stat şi noi la cafele, la celebrele lor cafenele! A fost minunat! Biarritz este o staţiune exclusivistă de pe riviera franceză, totul e de un lux şi o eleganţă de excepţie”, a mai spus Dan.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare