Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dan Helciug și soția sa, printre invitații ediției de sâmbătă a emisiunii „2k1”

Dan Helciug și soția sa, printre invitații ediției de sâmbătă a emisiunii „2k1”

16 June 2017

S-au cunoscut în 2005, la mare, ambii fiind acolo cu proiecte tv, însă nimic nu avea atunci să anticipeze frumoasa căsnicie pe care Elena şi Dan Helciug urmau să o consolideze cu cele două minuni ale lor: Luca Dan şi Ruxandra. Invitaţi în emisiunea Mirelei Vaida, „2k1”, de la Antena 1, sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, Elena şi Dan, alături de prietenii lor Mădălina şi Florin Vasilică şi Roxana Avram şi Radu Valahu, vor vorbi despre relaţia lor, despre suişurile şi coborâşurile pe care viaţa de familie ţi le oferă.

            Aşa cum şi-a obişnuit deja telespectatorii, îndrăgita prezentatoare Mirela Vaida nu va ocoli nici de această dată întrebările indiscrete, iar răspunsurile oferite de aceştia vor stârni hohote de râs în platoul „2k1”. Spre exemplu, la întrebarea: „A avut vreodată soţia ta impulsul să îţi încuie uşa şi să te lase să dormi afară pe preş?”, Elena va răspunde imediat: „Ar fi trezit toţi vecinii, ne ştia toată lumea!”, iar Dan va completa: „Stăm la o vilă, suntem doi vecini pe palier. Gândeşte-te că oamenii şi-au schimbat termopanele de două ori pe ani, în fiecare an. Nu au ce să facă, au chemat poliţia de nenumărate ori, dar eu am studio acolo, înregistrez, cânt!”, va mărturisi amuzat Dan Helciug. Tot el va povesti că lucrurile durează de multă vreme: „Când aveam centrală comună şi nu aveam căldură suficientă, mă duceam şi cântam şi câte două ore, până îmi dădeau căldură. Nu puteau să doarmă oamenii noaptea… şi incă locuim sub acelaşi acoperiş, deci s-au obişnuit!”.

Alături de Elena şi Dan, săptămâna aceasta în platoul „2k1” vor mai veni Mădălina şi Florin Vasilică şi Roxana Avram şi soţul ei, Radu Valahu. Cum se vor descurca aceaştia şi ce dezvăluiri inedite vor mai face, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, „2k1”, la Antena 1.

Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare