Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dan Negru are asistent tv la Te pui cu blondele

Dan Negru are asistent tv la “Te pui cu blondele?”

10 July 2013

„Te pui cu blondele?” îşi schimbă regulile pentru o zi. În locul celor 50 de blonde, Dan Negru aduce diseară în faţa telespectatorilor cea mai simpatică armată de prinţi şi prinţese, care îşi vor testa cultura generală în compania a trei micuţi foarte inteligenţi.

Luca, Andrei şi Coco vor face tot posibilul să câştige banii puşi în joc de emisiune, iar la final toţi copiii vor pleca acasă cu o mulţime de premii.

Şi cum competiţia între copii e una foarte strânsă, micuţii fac tot posibilul să fie cei mai buni.

A fost şi cazul lui Aurel, un băieţel care a izbucnit în plâns în momentul în care şi-a dat seama că nu a răspuns corect la întrebare. Dan Negru pur şi simplu nu a putut să îl trimită acasă pe băieţel, astfel că i-a propus să-i fie asistent până la finalul emisiunii.

Tot în ediţia aceasta, Dan Negru a mai bifat o premieră: nu a dat startul emisiunii până când cei 50 de concurenţi nu au ridicat mâna dreaptă şi nu au promis solemn că nu vor copia unul de la celălalt.

Nu rataţi diseară, de la 20:30, o nouă ediţie a emisiunii „Te pui cu blondele?”, la Antena 1.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare