Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Dani

Dani Oţil a fost invadat de rozătoare

15 October 2014

A fost distracţie mare în platoul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani”, încă de la primele ore ale dimineţii. Dani Oţil a început emisiunea cu o povestioară care a stârnit hohote de râs în rândul colegilor de platou. El le-a povestit tuturor „năpasta” cu care se confruntă de mai bine de o săptămână – a fost invadat de şoricei.

Dani

„Pe câţiva am reuşit să îi prind, dar a mai rămas unul singur, de care se pare că nu pot scăpa”, a mărturisit Dani.

Deşi are nu mai puţin de trei curse de şoareci, matinalul a decis să recurgă şi la metode mai neconvenţionale, în speranţa că va scăpa cât mai repede de musafirul nepoftit: „Gătesc mai mult pentru şoarece, decât pentru mine. I-am făcut un hamburger, am pus pâine, un strat de ciocolată, slăninuţă afumată, pufarine, patru la număr, o pralină şi un biscuit pe care am presărat scorţişoară”, iar Răzvan nu a ratat ocazia să îl ironizeze: „Mie mi se pare că de fapt i-ai dat sendvişul tău”.

Ba mai mult, Dani a decis să arunce toată mâncarea, în speranţa că va pleca şi şoricelul: „Am început să arunc tot, ca să nu mai vină. Am aruncat budinca, pastele, chiar am observat că îi plăceau cele scumpe, tagliatelle; de o săptămână mă întreb ce naiba mănâncă, însă nu pot să constat decât că e mai rapid. Ba chiar mi-a mâncat şi praful pentru băutura izotonică, pe mine mă ţinea patru curse, el a mâncat tot într-o noapte şi pe deasupra, a ros şi o folie de pastile, probabil îl durea o măsea!”. Printre hohote de râs, Răzvan i-a mărturisit că e chiar gelos: „Eu am lăsat geamurile deschise la subsol, dar la mine nu a venit nimeni!”.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare