Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Daniel Craig a acceptat să joace din nou rolul lui James Bond. Care au fost condițiile

Daniel Craig a acceptat să joace din nou rolul lui James Bond. Care au fost condițiile

11 July 2017

Daniel Craig a făcut să planeze serioase îndoieli privind viitorul său în rolul super spionului, când a spus că mai degrabă și-ar tăia venele decât să se întoarcă pentru un nou film al seriei, declanșând numeroase speculații privind succesorul său în acest rol.

Potrivit Dailymail, actorul britanic a fost în sfârșit convins să joace în următorul film al seriei „James Bond”, deși anul trecut plecarea sa era dată ca sigură. Producătoarea Barbara Broccoli pare a fi cea care l-a convins pe Craig să semneze contractul pentru cel de-al cincilea rol James Bond din cariera sa.

Suma vehiculată pentru revenirea lui Daniel Craig este de 120 de milioane de lire sterline pentru încă două filme. Nu este o surpriză că banii au jucat un rol important în convingerea actorului, întrucât acesta a recunoscut public că onorariul ar fi motivul principal pentru care ar accepta să mai facă încă un film.

Zvonurile despre repartizarea în rolul principal a diferiților actori a continuat din 2015 încoace, la un moment dat speculându-se chiar că în rolul principal ar putea fi distribuit un actor de culoare.

Publicația The Mirror a scris cu privire la acest subiect și că producătoarea seriei Bond este “decisă” să o convingă pe Adele să interpreteze tema muzicală și pentru Bond 25, după ce coloana sonoră a „Skyfall” a fost răsplătită cu premii Brit, Grammy și Globul de Aur.

“Craig și Adele sunt împreună o echipă câștigătoare, sunt cei care aduc bani”, a declarat o sursă pentru The Mirror. “A durat ceva timp, dar Daniel s-a răzgândit și există un consens puternic în birourile celor care se ocupă de Bond că Daniel Craig este din nou 007.

În ceea ce o privește pe Adele, nu se știe ce crede ea în acest moment, dar „i-a plăcut să fie implicată în proiectul Bond, așa că semnele sunt pozitive”, a mai declarat sursa citată.

Premiera ar putea avea loc nu mai devreme de toamna lui 2018. Deocamdată nu se știe subiectul, însă dacă filmul se va inspira dintr-un volum scris de Jan Fleming, ca majoritatea celor precedente, rămân “neacoperite” numai patru volume cu celebrul agent în rolul principal – “The Property of a Lady”, “The Hildebrand Rarity”, “Risico” și “007 in New York”

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare