Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Anca Dumitrescu 1

De astăzi, Anca Dumitrescu a revenit la Digimatinal

16 May 2016

După o perioadă de pauză, începând de luni, 16 mai, proaspăta mămică – Anca Dumitrescu, revine pe micile ecrane, la Digimatinal, alături de Cătălin Petre. Anca Dumitrescu a fost în concediu de maternitate, după ce anul trecut în august a devenit mama unui băiețel.

Anca Dumitrescu 1

Anca este nerăbdătoare să revină la serviciu și declară despre întoarcerea ei: „Revin, cu aceleași emoții, în locul pe care l-am părăsit în vară. Abia aștept să spun din nou “Bună dimineața, bine v-am găsit la Digimatinal”. Îmi era dor de cei din echipă. Am simțit lipsa momentelor în care râdeam cu gura până la urechi cu Cătălin, o întrebam de fiecare dată pe Alexandra când ne aduce soarele, mă contraziceam cu Mircea pe scorurile meciurilor, îl tachinam pe Marius. Îi mulțumesc Ștefaniei că a avut grijă ca nimic să nu se schimbe”.

Anca Dumitrescu si Catalin Petre

Perioada petrecută acasă împreună cu fiul ei a fost o experiență unică: „Chiar pe 13 mai, Matei a împlinit 9 luni. A fost o perioadă minunată, cu mult peste așteptări. Am avut norocul de un copil cuminte și ne-am bucurat împreună de fiecare etapă în parte, de fiecare moment în care râde din suflet. Singurul regret e că timpul trece mult prea repede. Aș vrea ca și orele pe care le petrec departe de casă să treacă la fel. Pentru el, va fi mai ușor: deși nu are voie la televizor, i se va permite să se uite câteva minute la Digimatinal și să o vadă pe mami altfel decât o știe deja”.

Echipa Digimatinal

Pe Anca Dumitrescu, telespectatorii o pot urmări la Digimatinal, de luni până vineri de la 07.00 la 10.00, alături de Cătălin Petre, Marius Pancu, Mircea Ivan și Alexandra Tararache. Ștefania Bătrînca, cea care i-a ținut locul Ancăi pe perioada concediului, rămâne parte din echipa matinală, urmând să aducă cele mai importante informații ale dimineții în calitate de reporter special.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare