Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Denis face pe instructorul pentru Mădălina Drăghici

5 August 2010

Mădălina Drăghici şi Denis Ştefan împărtăşesc mai mult decât pasiunea pentru actorie, ambii sunt îndrăgostiţi de echitaţie. Între filmările şi repetiţiile de la telenovela “Iubire şi onoare”, în care cei doi vor apărea, Mădălina îşi face timp să înveţe noi tehnici de echitaţie.

Şi cum Denis Ştefan este un mare iubitor de cai, s-a oferit să o înveţe: “M-am bucurat foarte mult de momentele petrecute cu calul lui Denis, pe nume Ardo, mai ales că de dimineaţă am avut o secvenţă în care am plâns mult şi eram uşor tristă, dar odată ajunsă acolo şi începând să mă joc cu calul, mi-am revenit. Denis e diferit de toţi instructorii cu care am lucrat până acum. La el se simte că îi plac caii şi că face echitaţie din pasiune. Mi-a plăcut foarte mult că, dincolo de călărie, m-a învăţat unele şiretlicuri: cum să te dai jos sau să te urci pe cal mai “smechereşte”, cum să îl faci să îngenuncheze şi să se mişte după cum vrei tu”, a povestit Mădălina.

La rândul lui, Denis a spus că Mădălina e o “elevă” conştiincioasă şi că este bucuros că are cui să-i împărtăşească noţiunile pe care le ştie despre cai: “Mă bucur că eu şi Mădălina avem aceeaşi pasiune pentru cai şi echitaţie şi sper să continue antrenamentele chiar dacă acum are un program mai încărcat.

În definitiv, fiecare actor trebuie să fie pregătit atât fizic cât şi psihic pentru un rol care i-ar cere să înoate, să se lupte, să călărească. Mădălina a dovedit că are multă ambiţie şi temperament, lucruri cu adevărat necesare în această meserie. Cât despre mine şi calul meu, Ardo, noi ne vom continua antrenamentele ca şi până acum, bucurându-ne de orice timp liber pe care îl avem din programul de la filmări”, povesteşte Denis Ştefan.

.

Citeşte şi:

Radu Vâlcan nu are ochi decât pentru Mădălina

Mădălina Drăghici, vedeta noii telenovele Acasă

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare